Reacții după ce s-a decis ca judecătorii Curții Constituționale să primească, începând cu anul 2022, un salariu net de circa 60 de mii de lei lunar
Începând cu anul 2022, judecătorii Curții Constituționale (CC) vor primi un salariu net de circa 60 de mii de lei, față de 25,5 mii de lei, cât primesc acum.
Majorarea salariilor magistraților a fost posibilă după ce în ședința Parlamentului din 6 decembrie curent, deputații au votat două amendamente, unul la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (politica bugetar-fiscală) și unul la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022.
Amendamentele au fost propuse de trei deputați de la Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, președintele Parlamentului, Igor Grosu, vicepreședinta fracțiunii, Veronica Roșca și președinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate.
Deputata Olesea Stamate a declarat pentru Ziarul de Gardă că prin amendamentul la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022 a fost mărită grila de salarizare pentru judecătorii din cadrul CC, de la 2600 la 3000 de lei, iar prin amendamentul la proiectul de lege pentru modificarea politicii bugetar- fiscale a fost modificat sporul cu caracter specific, de la 40% la 100% pentru judecătorii CC și personalul cu drept de a beneficia de spor cu caracter specific.
„Astfel, judecătorii CC vor primi un salariu brut de 80 de mii de lei, aproximativ (60 de mii, net, n.r.). CC este de fapt fundamentul unui stat de drept. Dacă noi nu le oferim salarii cât de cât decente judecătorilor CC, tentațiile sau riscurile de corupție sunt extrem de mari. Noi vrem ca ei în continuare să ia decizii strict în baza Constituției și legislației, dar pentru asta trebuie să-i motivăm și noi un pic. Salariile din țara noastră la judecătorii CC sunt cele mai mici din Europa”, a punctat Stamate.
Prim-ministra Natalia Gavrilița s-a expus cu privire la creșterea salariilor judecătorilor CC într-o conferință de presă, pe 8 decembrie.
„Este foarte important să avem asemenea instituții integre care asigură prosperitatea țării și ajută la menținerea integrității pe tot spectrul instituțiilor care efectuează justiția”, a declarat Natalia Gavrilița.
În prezent, în R. Moldova un judecător constituțional are un salariu brut de circa 32 de mii de lei pe lună, ridicând, net, circa 25,5 mii de lei în fiecare lună.
Majorarea salariilor judecătorilor CC a provocat mai multe discuții în spațiul public. Ion Chicu, fost premier și fost ministru al Finanțelor s-a adresat președintei Maia Sandu și i-a cerut să nu promulge această lege.
„Vă rugăm să nu promulgați asemenea obrăznicie și bătaie de joc față de oamenii care v-au crezut și votat, Maia Sandu. Întoarceți această rușine de proiect înapoi în Parlament. N-o promulgați”, a cerut Chicu.
Solicitată de ZdG, Președinția a refuzat să comenteze solicitarea lui Chicu.
Grigore Novac, deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor susține că prin acest gest, „Maia Sandu și-a răsplătit din banii poporului supunerea Curții Constituționale”.
Maria Ciobanu, fostă deputată din partea Platformei DA a venit cu o adresare către Domnica Manole, președinta CC, cerându-i să refuze majorarea salarială.
„Sper că nu ați uitat cât de mult v-am susținut, câte speranțe mi-am legat de numirea Dvs. în calitate de magistrat la Curtea Constituțională. A trebuit să-i aducem foarte multe argumente Maiei Sandu, pentru a o determina, până la urmă, să vă accepte… Vă rog, nu mă dezamăgiți. Refuzați salariul „nesimțit” de 82 mii lei lunar. Este un sacrilegiu să te lăfăiesti în timp ce foarte mulți cetățeni trăiesc la limita sărăciei…”, zice Ciobanu.
Și fostul deputat Alexandru Slusari a criticat legea adoptată de majoritatea parlamentară.
„Această creștere exorbitantă a salariilor judecătorilor Curții Constituționale este o culminare a procesului insolent de majorări considerabile ale salariilor demnitarilor de stat pentru anul viitor, într-o perioadă de criză acută socială. Regretabil este că aceste acțiuni au fost comise de cei care, în Legislativul precedent, cel mai tare au strigat despre lupta cu privilegiile funcționarilor de rang înalt și publicau orice cifră de majorare a salariilor deputaților. Cu siguranță, dacă deputații Platformei DA erau în Parlament, nu am fi admis așa ceva. Ar fi un gest corect din partea judecătorilor Curții Constituționale, dacă ei acum ar renunța la aceste majorări nejustificate în contextul situației economice în țară”, susține Slusari.
ZdG a încercat să discute cu judecătorii CC pentru a le afla opinia despre majorarea salariilor operată de Parlament, dar și despre solicitările de a renunța să beneficieze de ele, doar că nici unul dintre magistrații CC nu a răspuns la apelurile și mesajele ZdG, de miercuri, 8 decembrie.
Există însă și voci care susțin decizia majorității parlamentare. Expertul Asociației „WatchDog” consideră că „scandalos nu este că un judecător la CC (unde alde Șor, Plaha, Platon sunt gata să ofere mită de milioane de euro) va primi 3,2 mii de euro net. Scandalos este că în țara în care de 10 ani se cumpără la greu deputați, aceștia primesc câte 700 de euro. Scandalos este că un membru CNPF ridică salariu net de peste 5 mii euro, iar un ministru nici o mie. Sau poate miniștrii nu au „răspundere mare”? Este absolut scandalos că în țară oamenii care iau decizii pentru soarta tuturor – președinte și premier au venituri mai mici decât orice constructor din Chișinău (unul care face lucrările de bază, un meșter bun ridică dublu și triplu). Iar asta în țara în care se dorește extirparea corupției și guvernul care se plânge că nu vin profesioniștii „să se sacrifice”. Dar cel mai scandalos este că cei care urlă despre „creșterea nesimțită a salariilor” duc o viață de lux din venituri oficiale care nu le-ar ajunge nici să își întrețină apartamentele și familia”, precizează acesta.
Amendamentele deputaților PAS la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (politica bugetar-fiscală)
Amendamentele deputaților PAS la proiectul legii de stat pentru anul 2022
Proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2022 a fost votat în cea de-a doua lectură de către 54 de deputați, iar proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2022 – de 55 de parlamentari.