Reacția CSM, după ce Dorin Recean a criticat deciziile a două judecătoare în privința unor persoane vizate în dosarul „Frauda bancară: „Doar instanța de judecată ierarhic superioară este împuternicită să verifice legalitatea actelor judecătorești”
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se arată îngrijorat de declarațiile prim-ministrului Dorin Recean, făcute în cadrul ședinței Guvernului, referitor la deciziile luate de judecătoarele Angela Catană și Ludmila Beșliu în privința unor persoane cercetate în dosarul „Frauda bancară” și solicită abținerea de la nominalizarea în mod public a magistraților.
Într-un comunicat publicat miercuri seara, 24 ianuarie, Consiliul Superior al Magistraturii subliniază faptul că, în cazul în care o cauză se află în proces de examinare, orice declarație sau expunere pe marginea acțiunilor judecătorului ce examinează cauza afectează „independența și imaginea sistemului judecătoresc”.
„CSM relevă încă o dată că independența sistemului judiciar constituie fundamentul statului de drept și este esențială pentru funcționarea democrației și respectarea drepturilor omului. Puterea judecătorească se exercită numai prin instanța judecătorească în persoana judecătorului, unicul purtător al acestei puteri. Judecătorul este persoana învestită constituțional cu atribuții de înfăptuire a justiției, pe care le execută în baza legii. Judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili și se supun numai legii.
Consiliul Superior al Magistraturii reiterează că orice parte a unui proces de judecată este în drept să utilizeze căile de atac în cadrul cărora să-și expună motivele dezacordului cu soluția adoptată. Doar instanța de judecată ierarhic superioară este împuternicită să verifice legalitatea actelor judecătorești în conformitate cu legislația în vigoare”, se arată în comunicat.
Reacția vine la câteva ore după ce miercuri, 24 ianuarie, prim-ministrul Dorin Recean a criticat în ședința Guvernului două decizii controversate în privința unor persoane cercetate în dosarul „Frauda bancară”, luate de judecătoarele Angela Catană și Ludmila Beșliu
„(…) Am observat reacțiile publice de data trecută, dar eu o să dau nume. Avem judecătoarea Angela Catană care a dispus ca Banca Națională din Moldova este civilmente responsabilă în dosarul „Frauda bancară”, acolo unde procurorii învinuiesc factorii de decizie de la BNM care au admis și au contribuit la furtul miliardului (…). Asta înseamnă că Ion fură de la Vasile, Vasile caută justiție și se adresează în instanță, iar justiția dispune nu Ion să recupereze prejudiciul lui Vasile, dar familia lui Vasile să recupereze prejudiciul. Asta este complet inacceptabil într-o societate normală.
Mai este judecătoarea Ludmila Beșliu care a decis că dosarul unui inculpat în dosarul „Frauda bancară”, și anume Plahotniuc, trebuie să fie comasat la un dosar mai mare. Știți cum era anterior, haideți să dăm tot la colhoz, că la colhoz se fură și nimeni nu este responsabil. Or, intenția probabil era ca toate aceste procese să deruleze la nesfârșit. Eu am spus foarte clar: voi continua să dau nume și asta voi face de acum încolo, indiferent câte proteste și nemulțumiri vor fi de la diferite asociații, în loc să se ocupe de integritatea procesului. Eu n-am văzut lumea să facă declarații și să spună foarte clar atunci când judecătorii greșesc (…)”, a spus premierul Recean.
Asociația Judecătorilor din R. Moldova (AJM), a cărui președinte este magistratul Victor Sandu, unul dintre candidații care nu a promovat evaluarea integrității financiare și etice, iar Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a decis să fie reevaluat de Comisia Pre-Vetting, a emis ulterior un comunicat în care a făcut apel la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) „să analizeze cu atenție atacurile la adresa independenței judiciare”.
Astfel, reprezentanții Asociației susțin că „atacurile verbale aduse judecătorilor de către membri ai Executivului sau alte autorități, indiferent de motivație, pot avea un efect dăunător asupra încrederii publice în justiție și pot submina imparțialitatea și eficacitatea sistemului judiciar”. Totodată, aceștia își exprimă solidaritatea cu colegii lor și cu toți judecătorii din R. Moldova.
Pe 13 decembrie 2023, tot într-o ședință de Guvern, Dorin Recean a solicitat miniștrilor „să rețină trei nume”, cele ale magistratelor care au făcut parte din completul de judecată care a anulat dispoziția Comisie pentru Situații Excepționale (CSE) prin care candidații partidului „Șansă” au fost excluși din alegeri, fiind vorba despre judecătoarele Ecaterina Palanciuc, Veronica Negru și Ina Dutca.
„Aceste grupări criminale au fost finanțate și au fost susținute pe față de Kremlin. Trebuie să înțelegem că se creează așa o situație, în care un grup criminal poate veni în R. Moldova, să facă orice își dorește, să corupă alegătorii, să corupă judecătorii, să-și bată joc de oameni, iar statul să nu aibă dreptul să intervină, să aplice instrumentele necesare pentru ca această activitate criminală să fie stopată. Noi credem altfel. Statul va interveni de fiecare dată atunci când securitatea națională va fi amenințată”, a afirmat Recean.
Ulterior, Asociația Judecătorilor din R. Moldova a publicat o declarație prin care și-au exprimat „profunda îngrijorare și dezaprobare” în contextul declarațiilor premierului.