PSRM anunță că a cerut pază pentru Gațcan, care ar fi amenințat de „Pro Moldova”. Reacția lui Cebotari
Deputații socialiști au solicitat Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) să-i asigure pază lui Ştefan Gaţcan. Conform unui comunicat emis de PSRM, acesta ar fi amenințat de „Pro Moldova”, inclusiv cu răfuiala fizică.
Contactat de ZdG, deputatul Vladimir Cebotari a negat că cineva din „Pro Moldova” l-ar fi amenințat pe Gațcan.
„Nimeni nu a ieșit la contact cu domnul Gațcan, din păcate. Acum dumnealui, probabil, e spus atâtor presiuni și atâtor acțiuni încât dumnealui cine știe ce poate să facă. Socialiștii tot timpul au fost niște minciunoși, iar acum sunt și niște bandiți”, a declarat deputatul „Pro Moldova” pentru ZdG.
Gațcan are telefonul deconectat de dimineață.
ZdG a contactat serviciul de presă al SPPS, care ne-a cerut să expediem o solicitare de informație. Deocamdată, redacția noastră nu a primit un răspuns.
Ștefan Gațcan a anunțat ieri, 30 iunie, că părăsește fracțiunea PSRM și aderă la „Pro Moldova”, iar socialiștii i-au cerut să-și depună mandatul. Astăzi, după câteva ore în care noii săi colegi au menționat că nu-l găsesc, socialiștii au publicat o declarațiile semnată de Gațcan, în care era a menționat că el renunță la mandatul de parlamentar. Potrivit președintelui fracțiunii, PSRM, Corneliu Furculiță, acesta ar fi spus că rămâne alături de echipa socialiștilor.