Primul mesaj al Marianei Durleșteanu, candidata desemnată de socialiști la funcția de premier: Procesul privind semnăturile în Parlament nu a fost gestionat de mine
Mariana Durleșteanu a venit cu o explicație după ce a acceptat invitația socialiștilor de a fi desemnată candidată la funcția de prim-ministru. Aceasta a declarat că a acceptat invitația dată ca o persoană apolitică.
„Consider că sunt obligată sa expun poziția de acceptare din partea mea a invitatiei la poziția privind potențial candidat la funcția de Prim-ministru și sper că se va face o claritate în urma acestui mesaj.
1. Eu am acceptat invitația dată ca o persoană apolitică, țînând cont că nu am fost și nu sunt membru a unui partid politic, ci pe principiul profesionalismului în contextul pandemiei, sărăciei și crizei economice care se acutizează.
2. Procesul privind semnăturile în Parlament a fost gestionat Nu de către mine pentru că nu am astfel de abordări. Să menționez clar că nu este atribuția potențialului candidat să verifice lista semnatarilor.
3. Rațiunea mea personală pentru a accepta această invitație a avut la baza eradicarea sărăciei în R. Moldova, gestionarea crizei pandemice pentru a oferi siguranță cetățenilor în ziua de mâine, implementarea proiectelor investiționale și readucerea diasporei acasă.
4. Vreau să va asigur că conștientizez prin ce trecem toți cetățenii indiferent unde ne aflăm dar Moldova are nevoie de un program cu FMI de urgență și comunicare cu alți parteneri străini focusat în primul pe reforme structurale în toate domeniile și acțiuni pe termen imediat întru a depăși această situație fără precedent.
În final nu doresc din punct de vedere a bunului simț să aduc careva explicații adiționale țînând cont că este un candidat oficial înaintat și doresc optimism tuturor.
Nu sunt o persoană care am primit funcții sau poziții în orice domeniu de activitate din docilitate și am executat instrucțiuni la comandă….ci prin interviuri, concursuri și asumarea răspunderii în beneficiul cetățenilor R. Moldova„, susține Durleșteanu.
Mariana Durleșteanu, candidata propusă ieri, 11 februarie, la funcția de premier al R. Moldova, a susținu că a votat-o pe Maia Sandu la alegerile prezidențiale din toamnă. Totodată, aceasta susține că nu a știut despre faptul că deputații din Partidul „Șor” au semnat pentru înaintarea sa la funcția de premier. Declarația a fost făcută în cadrul talk-showului „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.
Ieri, președinta Maia Sandu a înaintat-o, repetat, pe Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministră. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă după ce au avut loc consultări cu fracțiunile parlamentare.
Consultările au avut loc în contextul în care Natalia Gavrilița și echipa ei nu au primit joi, votul de încredere al deputaților din Parlamentul de la Chișinău. Niciun deputat nu a votat pentru învestirea Cabinetului de miniștri.
PSRM a înaintat propriul candidat la funcția de premier, după ce au decis că nu îi vor acorda vot de încredere Guvernului Gavrilița. Despre asta a anunțat președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidatul propus de socialiști.
Pentru desemnarea candidatei înaintată de PSRM la funcția de premier până acum au semnat deputații din PSRM, „ȘOR”, transfugii din platforma „Pentru Moldova”, dar și parlamentarii Vladimir Andronachi, Eugen Nichiforciuc și Alexandru Oleinic.
După anunțul președintei Sandu, socialiștii au susținut că este încalcată grav Constituția și hotărârile recente ale Curții Constitutionale (CC). Totodată, socialiștii anunță că vor depune mâine o sesizare la CC în acest sens