Primul mesaj al Maiei Sandu în calitate de președintă a R. Moldova: „Avem nevoie unii de alții, pentru a face ordine și pentru a construi o țară bună pentru toți”
Președinta Maia Sandu a adresat primul său mesaj către cetățeni, după ce joi, 24 decembrie, a fost învestită în funcție. Șefa statului le cere oamenilor să aibă încredere în ea și să o ajute pentru a face ordine și pentru a construi o țară bună pentru toți, lupta împotriva corupției fiind una din prioritățile sale.
„Vă mulțumesc pentru cuvintele de sprijin și pentru încredere. Am simțit ieri bunăvoința voastră, am simțit speranțele pe care le aveți și optimismul pentru un viitor mai bun. Mi-aș fi dorit să fim ieri împreună, însă trebuie să avem grijă unii de alții și să evităm, pe cât este posibil, adunările mari. Vă promit că vom avea numeroase ocazii să ne adunăm, să ne bucurăm împreună, să fim aproape”, se arată în mesajul președintei.
Sandu spune că are planuri mari pentru R. Moldova, dar nu le poate realiza de una singură. „Eu am nevoie de ajutorul vostru, dragi moldoveni”, spune oficiala.
„Noi avem nevoie unii de alții, pentru a face ordine și pentru a construi o țară bună pentru toți. Lupta noastră împotriva corupților nu va fi ușoară, dar vă spun cu toată încrederea și responsabilitatea că noi o să câștigăm această luptă. Sunt conștientă că nu va fi ușor. Sunt conștientă că lucrurile nu vor fi perfecte. Însă pășesc cu încredere pe această cale a schimbării în bine. Contez pe oamenii de treabă din instituțiile publice, inclusiv acum. Să știți că și voi puteți conta pe mine – o să-i sprijin pe cei care își fac lucrul bine. Voi cere de la instituții nimic altceva decât ce cer cetățenii de la mine. Să lucreze onest. În fiecare zi”, se mai arată în mesajul Maiei Sandu.
Președinta le cere oamenilor să conteze pe ea și să contribuie la o colaborare bună.
„Moldova este țara oamenilor buni. A oamenilor care muncesc onest, nu fură din buzunarul vecinului, nu fac averi pe nefericirea altora. Vă văd, vă cunosc, știu că sunteți mulți. Și orice preferințe politice ați avea, orice limbă maternă ați vorbi, orice etnie ați fi, vă promit că vă voi respecta pe toți. Sunt președintele vostru și puteți conta pe mine. Moldova este țara oamenilor buni, iar în țara oamenilor buni fiecare reușește. Acesta este crezul pentru care vom lucra împreună în următorii patru ani. Acesta este angajamentul meu față de voi, pe care îl iau cu inima deschisă și cu coloana dreaptă”, se mai arată în mesajul președintei Maia Sandu.
Ceremonia de inaugurare a președintelui ales, Maia Sandu, a avut loc la 24 decembrie, la Palatul Republicii.
Maia Sandu, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) la funcţia de preşedinte, a obținut cele mai multe voturi în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, organizat la 15 noiembrie, și astfel este prima femeie președintă a R. Moldova.
Rezultatele finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,72% dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,28%.