Pretendenții la funcția de deputat ai Platformei DA: Cinci actuali deputați, primii în lista formațiunii conduse de Andrei Năstase
Le-am verificat trecutul, le-am analizat prezentul și am ales să vă prezentăm detalii despre cei mai importanți candidați înregistrați pentru scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie 2021.
ZdG continuă publicarea celor mai importante detalii din carierele celor care în această campanie electorală vă cer votul și vă promit că, dacă vor ajunge în Parlament, vă vor reprezenta interesele și vor munci doar pentru binele țării.
Pentru că sunt 23 de concurenți electorali, majoritatea cu câte 100 de persoane în listă, am decis să verificăm potențialii viitori deputați în baza sondajelor din ultimul an. Astfel, de la partidele care, conform sondajelor, au cele mai mici șanse de a ajunge în viitorul Legislativ am analizat profilurile primilor șase candidați, iar de la partidele cu cele mai mari șanse de a ajunge în următorul Parlament am analizat lista de candidați proporțional cu scorul pe care partidele lor sunt creditate că îl vor obține.
- Pretendenții la funcția de deputat: Polițiștii din PACE și dosarele lui Gheorghe Cavcaliuc
- Pretendenții la funcția de deputat. Litigiul pentru o datorie de 10 mii de lei la energie termică a lui Marc Tkaciuk și veniturile de 4 mii de lei în doi ani ale lui Iurie Muntean
- Pretendenții la funcția de deputat. Dosarele și candidații lui Usatîi
- Pretendenții la funcția de deputat. Partidul „Șor”: candidați vizați în dosarul miliardului furat și „campioni” la traseism politic
- Pretendenții la funcția de deputat ai Partidului Acțiune și Solidaritate: profesori, foști PLDM-iști sau oameni care au lucrat cu Maia Sandu
- Pretendenții la funcția de deputat BECS: Averi de milioane și dosare penale fără finalitate
- Pretendenții la funcția de deputat ai PDM: Procesele de judecată ale lui Filip cu foști colegi și litigiul pentru o datorie de 13 mii de lei la energie termică a lui Jizdan
Astăzi vă prezentăm primii șase candidați ai Partidului Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”.
Andrei Năstase, cap de listă a Partidului Platforma DA, fost procuror și avocat, a devenit cunoscut opiniei publice în special în urma protestelor anti-guvernamentale pe care le-a inițiat în anul 2015, din postura de lider al Platformei Civice „Demnitate și Adevăr”, transformată, în decembrie 2015, în partid, el fiind ales președinte.
La începutul carierei sale politice, numele lui Năstase a fost deseori asociat cu cel al nașului său de cununie – Victor Țopa, om de afaceri condamnat la închisoare de către instanțele naționale, pentru că ar fi preluat, prin șantaj, acțiunile deținute de către persoane străine la Victoriabank. Țopa, dar și Andrei Năstase, care i-a fost avocat, au declarat că dosarul a fost unul politic. În 2016, liderul Platformei DA s-a înscris în cursa pentru fotoliul de președinte, însă și-a retras ulterior candidatura în favoarea Maiei Sandu. În urma alegerilor locale noi din 2018, Năstase a fost ales primar general de Chișinău, dar rezultatul alegerilor a fost invalidat prin decizia instanțelor judecătorești. În urma scrutinului parlamentar din 2019, Năstase ajunge deputat, mandat pe care l-a depus la scurt timp, pentru a accede în funcția de ministru al Afacerilor Interne în Guvernul Sandu.
La alegerile locale din octombrie 2019, Năstase a încercat din nou să ajungă primar general al Chișinăului, dar a pierdut alegerile în fața socialistului Ion Ceban. Zece zile mai târziu, Năstase a pierdut și fotoliul de ministru, după ce Guvernul Blocului ACUM a fost demis. A rămas însă cu postul de consilier în Consiliul Municipal Chișinău, pe care îl deține până în prezent.
Năstase a participat și la scrutinul prezidențial din noiembrie 2020, obținând 3,26% din voturi. În ultimii doi ani, potrivit declarației de proprie răspundere depusă la CEC, familia Năstase a avut un venit de circa 2,7 milioane de lei, cei mai mulți bani fiind adunați de soția sa, angajată la o companie germană – 96 de mii de euro, echivalentul a aproximativ 2 milioane de lei. Candidatul declară același imobil de lux amplasat în orașul Codru și alte câteva bunuri imobile amplasate în Mândrești, satul său de baștină, moștenite de la părinți. Familia Năstase conduce două autoturisme: Volvo XC 90, fabricat în 2018 și dobândit în 2019, și un Nissan Maxima, fabricat în 2004 și obținut în 2005.
Alexandru Slusari, al 2-lea pe lista Platformei DA, este deputat și vicepreședinte al Parlamentului, dar și fondator și vicepreşedinte al formațiunii politice, funcţie pe care o deţine din decembrie 2015. Anterior acesta a activat în calitate de jurist în cadrul mai multor proiecte și companii. În prezent, Slusari figurează ca fondator majoritar al SRL „Rural-Asig” care prestează servicii de intermediere în asigurări. Totodată este asociat la compania „European Soy Beans Producers”, care are ca gen de activitate „comercializarea producției agricole”. În ultimii doi ani, familia Slusari a avut un venit de aproape 792 de mii de lei. Candidatul deține un apartament de 113,1 metri pătrați și ½ cotă parte dintr-un alt apartament, moștenit, de 45,2 metri pătrați.
Igor Munteanu (3) și el actual deputat, este fondator și fost director executiv al „IDIS Viitorul”, institut care se ocupă de cercetări în domeniul social, politic și economic. În perioada 2010-2015, a ocupat funcția de ambasador al R. Moldova în Statele Unite, Canada și Mexic. Timp de doi ani a fost consilierul fostului președinte al R. Moldova, Mircea Snegur. Pe lângă calitatea de asociat pe care o are la „Sinergetic Grup”, Munteanu mai deține cotă parte și în firma „Officefive”.
În ultimii doi ani, familia Munteanu a avut un venit de circa 569 de mii de lei. Candidatul deține o casă de locuit cu bucătărie de vară, moștenită, cu o suprafață de 134 metri pătrați, și terenul aferent construcției de 0,2653 ha. Totodată, Munteanu mai declară și un apartament de 90 metri pătrați pe care îl are în proprietate. Acesta conduce o mașină de model Toyota Venza cu o valoare indicată de aproape 450 de mii de lei. În conturile bancare, familia candidatului păstrează 982 de mii de lei.
Dinu Plîngău (4) este jurist și actual deputat în Legislativ, care este și primul său post de muncă oficial. Înainte de accede în Parlament, Plîngău s-a manifestat ca activist, fiind și fondatorul Mișcării Civice „Tinerii Moldovei”, care a organizat primul protest, în ianuarie 2015, împotriva furtului miliardului din sistemul financiar-bancar. Ulterior, a participat la proteste Platformei DA, a cărui membru devine în 2016, iar în 2017 este ales ca președinte al Organizației de Tineret al formațiunii politice. În prezent, este vicepreședinte al Platformei DA.
În ultimii doi ani, candidatul a avut venituri de circa 580 de mii de lei. Plîngău nu declară bunuri mobile sau imobile. Solicitat de ZdG, candidatul a precizat că locuiește într-un apartament cu o cameră, din sectorul Poșta Veche al capitalei, care este proprietate a părinților săi.
Inga Grigoriu (5) este vicepreședintă a formațiunii politice și actuală deputată. Înainte de ajunge în politică, timp de mai mulți ani, candidata a activat în calitate de manageră în sectorul privat.
În ultimii doi ani, Grigoriu a avut un venit de aproape 630 de mii de lei. Candidata are în proprietate două case de locuit, una cu o suprafață de 104,8 metri pătrați, obținută prin contract de donație, și cealaltă de 120 metri pătrați, deocamdată, nefinalizată. Aceasta deține patru terenuri agricole și unul pentru construcție locativă. Până în 2024, actuala deputată trebuie să ramburseze un credit de 100 de mii de lei, cu o rată a dobânzii de 5%.
Liviu Vovc, al 6-lea pe lista Platformei DA, arhitect de profesie, este actual deputat în Parlament, fondator și vicepreședinte al formațiunii politice. În perioada 2015-2017, s-a implicat activ la protestele împotriva „regimului oligarhic”, alături de Platforma DA. În 2015, ZdG scria că locuieşte la Ialoveni, acolo unde părinţii lui, Liviu şi Steluţa Vovc, deţin o casă de locuit cu o suprafaţă de 108 metri pătrați, conform datelor cadastrale. De asemenea, din martie 2015, familia Vovc deţine şi un apartament de 118 metri pătrați în Chişinău, într-un complex nou, construit de compania Dansicons în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Părinții deputatului lucrează în sistemul medical, iar tatăl acestuia este vizat în dosarul licitațiilor trucate pentru cumpărarea echipamentului și a accesoriilor medicale, dosar care nu are o finalitate.
În ultimii doi ani, familia candidatului a avut venituri de circa 900 de mii de lei. Vovc indică în declarația de proprie răspundere depusă la CEC doar două terenuri agricole, dobândite prin alte contracte translative de posesie și de folosință. Deși în declarația depusă la ANI în 2018, Vovc indică cote-părți din două apartamente, începând cu 2019, acestea au dispărut din declarații. Solicitat de ZdG, Vovc a precizat este o greșeală și că e vorba de un singur apartament, „este moștenirea soției de la tatăl său, însă ea a donat părțile ei mamei”. Totodată, candidatul a menționat că, din toamna anului 2019, locuiește într-un apartament închiriat din Capitală.
Lista completă a candidaților la funcția de deputat din partea Platformei DA poate fi văzută aici.