Președinta socialistă a Parlamentului a convocat membrii Guvernului în exercițiu într-o ședință privind gestionarea situației pandemice
Președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat, luni, 19 aprilie, membrii Guvernului în exercițiu într-o ședință în care a fost discutată gestionarea situației pandemice.
Greceanîi susține că în cadrul ședinței s-a discutat despre „situația pandemică, efectele acțiunilor stării de urgență, procesul de vaccinare a populației și de aprovizionare a sistemului public de sănătate cu noi loturi de doze de vaccin anti-coronavirus”.
„Potrivit datelor statistice prezentate de oficialii din cadrul Executivului, se atestă o diminuare a numărului de noi cazuri de infectare. Acest fapt demonstrează eficiența măsurilor prevăzute de Hotărârea Parlamentului privind instituirea stării de urgență și impactul pozitiv al vaccinării. Totodată, este importantă intensificarea procesului de imunizare. În contextul reluării parțiale a procesului de învățământ este necesar să depunem toate eforturile pentru vaccinarea deplină a cadrelor didactice din toată țara. Securitatea vieții și sănătății reprezintă principala prioritate și, în eventualitatea unui nou val al pandemiei, se impun în continuare eforturi și vigilență maximă”, a spus Greceanîi într-o postare pe Facebook.
De la 1 aprilie, în R. Moldova este instituită stare de urgență. O decizie în acest sens, la solicitarea „unui grup de deputați” a fost aprobată miercuri, 31 martie, în Parlamentul de la Chișinău de către 52 de deputați PSRM, „Șor” și cei din Pentru Moldova.
Proiectul de hotărâre, adoptat de deputații PSRM – „ȘOR”, privind instituirea stării de urgență pentru următoarele 60 de zile, conține o listă de restricții de ordin general care sunt prevăzute de Articolul 20 din Legea Nr. 212 din 24.06. 2004, „starea de urgență”.