Președinta Sandu spune ce urmează dacă deputații votează Guvernul Gavrilița
Președinta Maia Sandu susține că, în cazul în care echipa pe care o va forma candidata desemnată la funcția de prim-ministru, Natalia Gavrilița, va primi vot de încredere în Parlament vor fi căutate soluții suplimentare pentru dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
În cadrul unei intervenții live, în care a discutat cu diaspora înaintea vizitei pe care o începe miercuri în Franța, președinta Sandu a spus că „oricum este nevoie de alegeri parlamentare anticipate”, iar dacă va fi votată echipa Nataliei Gavrilița se vor căuta soluții pentru dizolvarea Legislativului, pentru a merge astfel în alegeri parlamentare anticipate.
„Chiar dacă va fi votată candidatura doamnei Gavrilița, la un moment va trebui să revenim și să căutăm soluția pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, pentru că acest Guvern oricât de bun ar fi, dacă nu are sprijin în Parlament, atunci acțiunile sale sunt limitate”, a spus Maia Sandu.
Președinta insistă că soluția de a merge în alegeri parlamentare anticipate se află doar în Parlament, prin dorința deputaților de organizare a scrutinului.
„Pentru moment, răspunsul este în Parlament. Deputații sunt cei care dacă nu votează de două ori pentru un candidat la funcția de prim-ministru, Parlamentul se dizolvă și se numește data alegerilor parlamentare anticipate. Eu consider că este nevoie de alegeri parlamentare anticipate, pentru că ceea ce avem astăzi în Parlament este împotriva cetățenilor, nu avem o majoritate care să ia decizii în favoarea cetățenilor, să aprobe legi pentru oameni și să susțină reforma justiției, combaterea corupției și care să susțină un Guvern bun care să lucreze pentru oameni”, a adăugat președinta Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu a desemnat-o pe Natalia Gavrilița la funcția de premier al R. Moldova miercuri, 27 ianuarie.
Președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a spus luni, 1 februarie, că săptămâna viitoare echipa guvernamentală condusă de candidata desemnată la funcția de premier, Natalia Gavrilița, va merge în Legislativ pentru a cere vot de încredere deputaților.
Anterior, Natalia Gavrilița a ocupat funcția de ministră a Finanțelor în Guvernul condus de Maia Sandu.
Natalia Gavrilița este directoare generală a Fondului Global pentru Inovare (GIF) cu sediul la Londra, Marea Britanie. În 2013-2015, a fost angajată la Chișinău, la Ministerul Educației, fiind secretară de stat și șefă a Cabinetului. În 2009-2013, a activat la Oxford Policy Management ca manager de portofoliu și consultant superior. Înainte de asta a fost angajată în Guvern, șefă a departamentului de politică și coordonare a ajutoarelor. În 2007-2008, a lucrat la Ministerul Economiei și Comerțului, în calitate de șefă a departamentului pentru politici și dezvoltare macroeconomică. Până a ajunge în Guvern, a activat la mai multe instituții din străinătate.
- ULTIMA ORĂ! Natalia Gavriliță – este propunerea președintei Sandu la funcția de premieră al R. Moldova
- „Apreciem că Președinția a ales o opțiune constituțională pentru situația în care ne aflăm”. Reacția PDM după ce Natalia Gavriliță a fost desemnată prim-ministră a R. Moldova
- Dodon, despre candidatul înaintat de Sandu la funcția de premier al R. Moldova: „Așteptăm programul și componența Guvernului”
- PAS anunță că nu va susține candidatura Nataliei Gavriliță pentru funcția de prim-ministră a R. Moldova
- PPDA urmează să decidă dacă va susține candidatura Nataliei Gavriliță la funcția de premier