Președinta Sandu anunță că a promulgat Legea Procuraturii care prevede evaluarea performanțelor procurorului general, cu posibilitatea eliberării din funcție a acestuia
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, anunță că a promulgat Legea Procuraturii, care se referă, în principal, la introducerea unor mecanisme de evaluare a activității procurorului general, cu posibilitatea eliberării din funcție a acestuia, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), a fost promulgată. Declarațiile au fost făcute joi, 2 septembrie, de către președinta Sandu în cadrul emisiunii „ÎnPROfunzime” de la Pro TV.
„Noi nu avem azi stat de drept ca să vină cineva să ne spună că atentăm la stat de drept. Am promulgat Legea Procuraturii. (…) Noi o să creăm stat de drept. (…) Ne dorim ca cei mai buni procurori să participe la acest concurs. (…) Ne dorim să se construiască o procuratură anticorupție puternică după exemplul DNA din România”, a declarat Maia Sandu.
Proiectul pentru modificare Legii cu privire la Procuratură, inițiat de deputați PAS, a fost aprobat marți, 24 august, în lectură finală, cu 56 de voturi.
Performanțele procurorului general urmează să fie evaluate de către o comisie specială, care va fi constituită la sesizarea președintelui țării sau a cel puțin a 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), iar în cazul în care în urma evaluării conducătorul Procuraturii Generale (PG) obține calificativul „nesatisfăcător” Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va propune președintelui R. Moldova eliberarea din funcție a procurorului general. Este principala modificare operată la Legea cu privire la Procuratură.
Principala modificare aprobată la Legea cu privire la Procuratură se referă la introducerea unor mecanisme de evaluare a activității procurorului general, cu posibilitatea eliberării din funcție a acestuia, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Între timp, Procuratura Generală a dat avizat negativ modificările operate la Legea Procuraturii, iar la 23 august curent a anunțat că PG „s-a adresat structurilor internaționale cu apelul de a fi analizată compatibilitatea modificărilor legislative propuse de Parlamentul Republicii Moldova, ce se referă la procedurile de tragere la răspundere disciplinară și la evaluarea performanțelor procurorului general, precum și la modificarea componenței CSP, cu standardele europene de specialitate”. Detalii aici
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a înregistrat marți, 10 august, un proiect de lege privind modificarea Legii cu privire la Procuratură. Anunțul noului ministru al Justiției cu privire la modificarea Legii Procuraturii a venit la scurt timp după ce președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), care s-a desfășurat marți, 10 august, nu a participat procurorul general Alexandr Stoianoglo, membru din oficiu al CSS, declarând că „Procuratura se află în vacanță la propriu și la figurat”.