Președinta R. Moldova urmează să aibă consultări astăzi cu fracțiunile parlamentare în vederea dizolvării Parlamentului
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, urmează să aibă astăzi, 26 martie, consultări cu fracțiunile parlamentare. Potrivit Președinției, discuțiile vor avea loc în sensul art.85 alin.(1) din Constituție, ce prevede dizolvarea Parlamentului.
Consultărie vor avea loc în ordinea care urmează:
- 13:00 – Partidul „Șor”;
- 13:30 – „Pro Moldova”;
- 14:00 – Partidul Democrat din Moldova;
- 14:30 – Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”;
- 15:00 – Partidul Acțiune și Solidaritate;
- 15:30 – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
Articolul 85. Dizolvarea Parlamentului
(1) În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
(2) Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(3) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(4) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război.
Potrivit art. 85 din Constituție, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, preşedintele R. Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Tentativa de învestire a Guvernului Grosu a eșuat, din lipsă de cvorum. Asta după ce deputații PSRM, „ȘOR” și cei din „Pentru Moldova” au părăsit ședința Parlamentului. Într-o decizie a Curții Constituționale (CC) din 19 ianuarie 2016, Înalta Curtea a menționat că lipsa de cvorum la învestirea Guvernului, pentru a declara ședința deliberativă, este considerată tentativă eșuată.
CC a pronunțat luni, 22 martie, Hotărârea prin care a declarat constituțional Decretul președintei R. Moldova, Maia Sandu, din 16 martie 2021, privind desemnarea lui Igor Grosu în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat marți, 17 martie, decretul prin care l-a desemnat pe Igor Grosu, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată după ce Mariana Durleșteanu, pe care socialiștii au înaintat-o la funcția de prim-ministru, a anunțat, tot marți, că își retrage candidatura.