Principală — IMPORTANTE — Președinta R. Moldova, Maia Sandu,…
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, se va întâlni astăzi cu președintele Consiliului European, Charles Michel
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se va întâlni astăzi cu președintele Consiliului European, Charles Michel, aflat în vizită la Chișinău.
Președinții Maia Sandu și Charles Michel vor discuta despre relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, despre viitorul Parteneriatului Estic, dar și despre depășirea crizei pandemice, se precizează într-un comunicat de presă al Președinției de la Chișinău.
Întrevederea va avea loc începând cu ora 12:30 la Reședința de Stat de pe strada Nicolae Iorga. După discuții, vor fi făcute declarații pentru presă.
Înaltul oficial al Uniunii Europene întreprinde o vizită de lucru în Republica Moldova, Georgia și Ucraina, în perioada 28 februarie – 3 martie.