Președinta Maia Sandu, interviu pentru presa din România: Presiunile Rusiei asupra Moldovei, decizia sa de a candida pentru al doilea mandat și războiul din Ucraina
R. Moldova se va integra în UE până în 2030, crede președinta Maia Sandu. Într-un interviu pentru veridica.ro, șefa statului a vorbit și despre presiunile Rusiei asupra Moldovei, decizia sa de a candida pentru al doilea mandat, dar și despre războiul din Ucraina și importanța sprijinirii Kievului.
Președinta Maia Sandu afirmă că Kremlinul și-a schimbat strategia în R. Moldova după alegerile din 2020, pentru că a înțeles că nu mai poate să mizeze doar pe partidele proruse. Asta pentru că marea majoritate a cetățenilor din R. Moldova își doresc integrarea europeană a țării.
„(…) Acum Kremlinul încearcă să facă jocuri și pe partea votului proeuropean și pe partea votului prorus. Și ca să vă convingeți că așa stau lucrurile, puteți să observați care au fost comentariile Kremlinului în raport cu primarul actual al Chișinăului. O să vedeți că, o dată la două zile, Kremlinul critică guvernarea de la Chișinău și spune că aceste aspirații proeuropene sunt ale guvernării, nu ale cetățenilor. În schimb, Kremlinul nu spune nimic în raport cu declarațiile de susținere a integrării europene ale actualului primar. Deci este foarte clar pentru mine care este jocul Kremlinului. Nu este clar încă pentru toți cetățenii, dar va trebui să fim mai vigilenți, să luptăm cu dezinformarea, cu propaganda și să ajutăm cetățenii să vadă cum stau lucrurile pe bune”, a spus Maia Sandu.
Întrebată de jurnaliștii români care a fost evenimentul decisiv care a determinat-o să candideze pentru un nou mandat, șefa statului a declarat că „împreună avem de îndeplinit o misiune importantă, să asigurăm ireversibilitatea parcursului european al R. Moldova”.
„(…) Acum că ne apropiem de anul în care vom avea alegeri prezidențiale, e firesc să vorbim și despre participare la aceste alegeri. Și de aceea am ales să vorbesc despre acest lucru acum. Voi cere susținerea cetățenilor pentru un nou mandat, pentru că împreună avem de îndeplinit o misiune importantă, să asigurăm ireversibilitatea parcursului european al R. Moldova. Și cred că am și avem datoria cu toții, aici, în R. Moldova, să ducem la capăt această misiune și să folosim această oportunitate. Este o oportunitate. Avem sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene, avem mult de lucru aici, acasă, dar este o oportunitate pe care îmi doresc să o folosim”, a subliniat șefa statului.
Toată lumea trebuie să înțeleagă că Putin nu se va opri dacă nu va fi oprit și dacă Putin nu va fi oprit, costurile vor fi mult mai mari pentru toți, evidențiază Maia Sandu, făcând referire la războiul provocat de Rusia în Ucraina.
„(…) Ucraina face sacrificiul suprem. Dar da, dacă Kremlinul nu este oprit, atunci cu toții vom suporta costuri mult mai mari. Și este în interesul tuturor, nu doar în interesul Ucrainei și în interesul R. Moldova ca Ucraina să câștige acest război, să fie ajutată. Acum și eu contez și cred în unitatea lumii democratice și sper că Ucraina va obține în continuare tot sprijinul de care are nevoie și suntem recunoscători pentru tot ajutorul pe care l-a primit până acum din partea mai multor țări. R. Moldova încearcă să ajute cum poate, inclusiv antrenând geniști din Ucraina, oferind sprijin, bineînțeles, unui număr mare de refugiați care au ales să rămână în R. Moldova, oferind sprijin umanitar și promovând cauza victoriei Ucrainei în lume. Pentru că de fiecare dată când am ocazia, vorbesc despre nevoia de a sprijini Ucraina”, a mai spus Maia Sandu.
Maia Sandu a mai spus în cadrul interviului că mulți moldoveni pleacă din Federația Rusă la muncă în statele europene și acest număr este tot mai mare.