Președinta Maia Sandu, după ce Parlamentul European a cerut, printr-o rezoluție, începerea negocierilor de aderare a țării noastre la UE: „Moldova europeană este calea aleasă de cetățenii noștri”
„Astăzi, R. Moldova i s-a confirmat, încă o dată, că este așteptată în marea familie europeană”, afirmă președinta Maia Sandu după ce într-o rezoluție adoptată miercuri, 19 aprilie, Parlamentul European (PE) a solicitat începerea negocierilor de aderare a țării noastre la UE până la sfârșitul anului 2023.
„Locul Moldovei este în Uniunea Europeană – acest lucru este cerut de cetățenii noștri, pentru acest obiectiv muncesc instituțiile noastre și avem tot sprijinul statelor europene să devenim membru al UE. Le mulțumim prietenilor noștri europeni care au încredere în noi și apreciază contribuția noastră pentru asigurarea stabilității și păcii în regiune.
Moldova europeană este calea aleasă de cetățenii noștri. Vom spune acest lucru răspicat, cu o singură voce, pe 21 mai la Adunarea cetățenilor”, a spus șefa statului într-o postare pe Facebook.
Miercuri, 19 aprilie, plenul Parlamentului European (PE) a votat o rezoluție prin care se cere începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la UE până la finalului anului 2023, după îndeplinirea celor nouă recomandări enunțate de CE. Un anunț în acest sens a fost făcut de către europarlamentarul Siegfried Mureşan, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru relațiile cu R. Moldova.
Rezoluția a fost adoptată cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă și 26 de abțineri, ceea ce potrivit lui Mureșan, arată că „integrarea europeană a R. Moldova se bucură de sprijinul europarlamentarilor din toate colțurile Europei și din toate grupurile politice proeuropene”.
„(…) Tocmai de aceea noi, Parlamentul European, în rezoluția adoptată, cerem ca instituțiile europene să crească ajutorul financiar și tehnic acordat R. Moldova în următoarea perioadă, atât pentru implementarea reformelor necesare integrării europene și adoptarea de noi de măsuri de sprijin pentru oameni, cât și pentru combaterea dezinformării, manipulării și a celorlalte forme hibride de agresiune din partea Federației Ruse (…)”, a spus Mureșan.
Consiliul European a acordat pe 23 iunie 2022 Ucrainei și R. Moldova statutul de țări candidate pentru aderarea la UE.