Premierul Chicu vrea reforme, inclusiv revenirea la județe, și se pronunță pentru „Unirea cu Uniunea Europeană”
Premierul Ion Chicu spune că trebuie să schimbăm urgent lucrurile în țară: „dacă nu reformăm radical țara, ne-o pierdem, dragi Moldoveni”. Totodată, deși înainte de a deveni premier a criticat unii foști oficiali ai UE, învinuindu-i de „dezastrul în care a ajuns țara”, acum premierul, într-o postare pe contul său de Facebook, spune că pledează pentru „Unirea cu Uniunea Europeană”.
„Trebuie, Oameni buni, să schimbăm urgent lucrurile în țară. Din totalul de 26 de ani de stagiu de muncă, am doar ceva peste 6 ani lucrați în sectorul public (4 ani – până în 2009 și 2 ani și câteva luni, începând cu 2018). Chiar și așa stagiu modest „la stat” îmi permite să concluzionez – dacă nu reformăm radical țara, ne-o pierdem, dragi Moldoveni. Trebuie voință și zero toleranță față de populism. Chiar mai mult, cred că și conjunctura politică este una favorabilă, dacă considerăm componența Parlamentului. Majoritatea parlamentară actuală, plus deputații din PAS și PPDA, înțeleg perfect situația în care a ajuns țara după 30 de ani de dezmăț”, precizează premierul.
Astfel, Chicu menționează că pledează pentru reforma administrativ-teritorială, menționând că R. Moldova are cel mai mare aparat administrativ local per capita în toată Europa.
„Anual, miliarde de lei se cheltuie irațional pentru întreținerea a mii de funcționari. Cel mai grav, că nici serviciile prestate cetățenilor în asemenea circumstanțe nu au cum fi calitative”, spune șeful Executivului.
În aceste circumstanțe, potrivit lui Chicu, la Guvern este pregătit Conceptul unei reforme cu privire la revenirea structurii administrativ-teritoriale similară celei de până în 2003. Precizăm că Republica Moldova a fost împărțită din 1998 până în februarie 2003 în: nouă județe, un municipiu și două unități teritoriale.
Precizăm că anterior președintele Igor Dodon a pledat pentru neadmiterea reformei teritorial-administrative, prin care se va reveni la județe.
O altă propunere a premierului este „revoluția în justiție și sistemul organelor de drept”.
„Ne trebuie ajutor extern și, din ce-am discutat deja cu mai mulți oficiali străini, un asemena suport e posibil de obținut. Dacă mai concret, cred că trebuie să aducem în țară temporar câteva zeci de specialiști (procurori, judecători, specialiști anticorupție, vameși, etc) germani/olandezi/scandinavi sau din alte țări europene dezvoltate, care ar „alinia rapid epoleții noștri” la standardele europene, adică la ceea ce așteaptă oamenii din țară”, comentează premierul.
La un aspect din această propunere, și anume cea a numirii unui procuror european, președintele s-a declarat anterior categoric împotrivă, menționând că în funcțiile-cheie trebuie să se afle cetățeni ai R. Moldova.
Un alt aspect necesar pentru reformarea R. Moldova, potrivit lui Chicu, este Unirea cu UE.
„Și, ultima în listă, dar dar CEA MAI IMPORTANTĂ – Unirea! Cu Uniunea Europeană, desigur! Nu este o utopie. Dacă facem ce-i scris mai sus – obiectivul va fi foarte aproape!”, conchide premierul.
Precizările cu privire la UE vin însă după ce în octombrie anul trecut, Ion Chicu acuza diplomații europeni că se fac vinovați de furtul miliardului, dar și de „dezastrul în care a ajuns țara noastră”.