Podcast ZdCe. Sancțiuni americane pentru oligarhi moldoveni
Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat recent sancțiuni împotriva a doi oligarhi moldoveni – Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor – precum și împotriva mai multor entități și persoane asociate acestora, pentru acțiuni legate de corupție sistemică și amestecul în alegeri susținute de Federația Rusă.
În total, sunt vizate nouă persoane și douăsprezece entități, inclusiv Partidul Șor care, de la mijlocul lunii septembrie, desfășoară ample proteste antiguvernamentale.
„Sancțiunile sunt valabile pe teritoriul Statelor Unite, dar efectul este în toată lumea. Adică nimeni nu va fi ok, nu va fi în regulă să facă afaceri cu ei și cu firmele lor. Ei, practic, sunt acum în afara economiei mondiale”, a subliniat Monica Macovei, fostă ministră a Justiției în România și fostă deputată în Parlamentul European, invitată în cadrul Podcast ZdCe.
Despre impactul acestor sancțiuni și cum ar trebui să acționeze justiția și autoritățile din R. Moldova am discutat și cu Sorin Ioniță, președinte al centrului analitic Expert Forum, de la București.
„Marii oligarhi fugari ai Moldovei au ajuns în liga mare, adică sunt alături de cei ruși pe aceste liste. Implicațiile sunt masive pentru ei”, a remarcat Sorin Ioniță.
Podcast ZdCe este un nou produs mediatic al Ziarului de Gardă, în care vom căuta împreună răspuns la întrebările de bază din jurnalism: Cine? Ce? Unde? Când? și, desigur, De ce?
Podcastul este disponibil în format video pe canalul ZdG de pe youtube și audio pe principalele platforme de streaming: Anchor, Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts, Overcast etc.