Podcast ZdCe, cu jurnalistul Cătălin Tolontan. Presa incomodă și proprietarii informațiilor publice
Este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din România. Fost redactor-șef la Gazeta Sporturilor, iar în prezent – coordonator editorial pentru publicațiile Ringier, cotidianul Libertatea și Gazeta Sporturilor, a desfășurat împreună cu echipele sale ample investigații jurnalistice legate de incendiul din clubul Colectiv, despre compania Hexi Pharma și criza dezinfectanților diluați.
Ce impact au investigațiile jurnalistice, care este rolul presei într-o democrație și cum este văzut acest rol de societate, de autorități și de jurnaliștii înșiși, discutăm cu jurnalistul Cătălin Tolontan.
Podcast ZdCe poate fi ascultat pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privit pe canalul nostru de Youtube.
„Oameni buni, după 20 și ceva de ani, aproape 30, de când scriu împotriva corupției, eu nu pot spune acum dacă răul unei țări, că e Republica Moldova sau România, este mai degrabă corupția sau incompetența. Că mi se pare că, uneori, incompetența încurcă mai tare decât corupția, că-s mai mulți incompetenți, că e mai mare risipa decât corupția, că, din când în când, corupția mai e pedepsită. Și avem cazuri în România de miniștri care ajung la închisoare, de bani care s-au întors în bugetul național, dar nu prea avem cazuri de incompetenți care să fi fost dați jos sau să fi fost rușinați public pentru că au luat niște decizii atât de greșite”, spune Cătălin Tolontan, în cadrul Podcast ZdCe.