Oficial Veniturile celor care conduc R. Moldova. Ce salarii au primit Dodon, Chicu și Greceanîi în 2019
Deși au avut venituri de sute de mii de lei, reprezentanții conducerii de vârf a R. Moldova nu indică achiziții în declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2019.
Șeful statului, Igor Dodon, declară un salariu de peste 226.700 de lei, adică peste 18.800 de lei lunar, iar soția sa, Galina Dodon, angajată la „Exclusiv Media” SRL, a obținut anul trecut aproape 396 de mii de lei, ceea ce ar însemna circa 33 de mii de lei lunar.
Ca și în declarațiile din ultimii ani, familia Dodon declară un teren intravilan și o casă de locuit, ambele dobândite în anul 2013, precum și creditul de 1.477.000 lei contractat de șeful statului în același an.
În continuare, familia prezidențială nu declară niciun automobil.
Premierul Ion Chicu, învestit în funcție în noiembrie 2019, declară pentru anul trecut venituri în sumă de peste 243 de mii de lei: 14.621 de lei pentru perioada în care a fost anul trecut în fotoliul de șef al Executivului, peste 180.000 de lei a primit cât a fost ministru al Finanțelor, până în iunie, iar peste 48 de mii de lei a câștigat din funcția de consilier prezidențial, pe care a îndeplinit-o din iulie până în noiembrie. Totodată, soția acestuia declară un salariu de 131.692 de lei.
Familia Chicu declară trei terenuri agricole, o vilă și un autoturism Suzuki Vitara, fabricat și procurat în 2015, valoarea căruia este estimată la 200.000 de lei.
Prim-ministrul are de achitat, până în anul 2022, un credit de 100.000 de lei, contractat în 2018 cu rata dobânzii de 9%.
Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut anul trecut venituri de peste 305 mii de lei: un salariu de aproape 149 de mii de lei, compensație de peste 12 mii de lei, pensie de peste 135 de mii de lei, alocație de șase mii de lei și un venit de 2700 de lei din arenda unui teren. Soțul acesteia indică o pensie de aproape 39 de mii de lei.
Conform declarației de avere și interese personale, familia Greceanîi deține două terenuri intravilane și unul agricol, o casă de locuit și un automobil Volkswagen LT 28, folosind și un autoturism Honda CR-V.
Ultima zi de depunere a declarațiilor de avere și interese personale a fost 31 martie. ZdG va scrie și despre averile oficiale ale altor demnitari.