Principală  —  IMPORTANTE   —   O delegație a Parlamentului European,…

O delegație a Parlamentului European, formată din șapte eurodeputați, efectuează o vizită în R. Moldova

O delegație la nivel înalt a Parlamentului European, formată din șapte eurodeputaţi, efectuează o vizită de informare în R. Moldova, în perioada 31 martie – 2 aprilie curent, anunță Parlamentul European printr-un comunicat de presă.

„În timpul vizitei, deputații europeni vor observa situația de pe teren din R. Moldova, o țară vecină cu Ucraina care se opune în prezent invaziei rusești. Ei vor fi alături de autoritățile moldovene în semn de solidaritate europeană cu cetățenii țării și vor anunța inițiative concrete de sprijinire a democrației în numele Parlamentului. Peste 300 000 de ucraineni s-au refugiat în R. Moldova, punând la grea încercare autoritățile și resursele țării. Recent, R. Moldova a depus o cerere oficială de aderare la UE”, se arată în comunicat.

Delegația Parlamentului European se va întâlni cu președinta R. Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministra Natalia Gavrilița, cu președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, cu parlamentari, dar și cu reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Delegația este condusă de vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Externe, Urmas Paet (Renew Europe, Estonia) și de președintele Subcomisiei pentru Securitate și Apărare, Nathalie Loiseau (Renew Europe, Franța). Pe lângă copreședinți, delegația este formată din următorii europarlamentari: Siegfried Mureșan (EPP, România), Evin Incir (S&D, Suedia), Dragoș Tudorache (Renew Europe, România), Susanna Ceccardi (ID, Italia) și Anna Fotyga (ECR, Polonia).

Joi, 24 martie, Parlamentul European a convenit să acorde R. Moldova un ajutor macrofinanciar în valoare de 150 de milioane de euro.