„Nimeni din colectiv nu a lucrat atâția ani ca mine și nimeni nu are așa pensie mică ca mine”
Nina Mihailovschi din satul Petreni, raionul Drochia, a lucrat profesoară de limbă franceză timp de 52 de ani. Are acum o pensie de doar 3 mii de lei. A scris redacției ZdG pentru ca mesajul ei să ajungă la politicienii care au guvernat timp de 30 de ani R. Moldova.
„Am ieșit la pensie în anul 1996 cu 104 lei. După ieșirea la pensie, am mai lucrat încă 15 ani. Când a ieșit legea de mărire a pensiei pentru cei ce au lucrat în școală 15 ani, eu nu am intrat în acea categorie, fiindcă s-a constatat că în acești 15 ani eu am avut nelucrate 15 luni. În toată perioada de lucru eu nu am fost niciodată la odihnă, la sanatoriu, sau în călătorie undeva, ca să lipsesc. Dar Dumnezeu cu dânsele, că nu le mai dai de capăt. În anul următor pensia mea s-a mărit cu 100 de lei, pentru 13 ani și 9 luni. M-am adresat la Casa Raională de Asigurări Sociale și mi s-a spus că salariul meu a fost mic. Eu nu am lucrat în acea perioadă cu 4-5 ore. Am lucrat cu 18 ore, ulterior 16, 14, 12 și spre sfârșit am avut 8-9 ore. În acea perioadă salariul nu a fost la nimeni mare. Nimeni din colectiv nu a lucrat atâția ani ca mine și nimeni nu are așa pensie mică ca mine. Cum să înțeleg eu aceasta?”, se întreabă fosta profesoară.
„Acum așteptăm să ni se termine zilele, poate acolo ne va fi mai bine”
„Acum, profesorii au salarii mari și desigur pensii mari și bine că au. Dar, eu nu am nici 3 mii de lei, comparativ cu cei care nu au nici studii superioare și au lucrat 4-5 ani după pensie, având o pensie de 4 mii în sus. Îmi pun de mii de ori întrebarea: de ce eu nu am fost prețuită pentru munca mea? Care este motivul? În ce perioadă am nimerit eu? Noi, cei din acele timpuri, tot am făcut lecții de 45 de minute, am controlat mii de caiete, am scris mii de proiecte, ne-am străduit să dăm cunoștințe elevilor pentru a deveni oameni și să ne mândrim cu ei. Dar, în ce situație suntem noi?
Avem pensii mici, iar prețurile sunt mari. Nu ne mai ajunge să mergem la o consultație medicală, care costă 3-4 sute de lei. Medicamentele sunt costisitoare, serviciile comunale la fel, nemaivorbind de produsele alimentare. Doamne! Să fi știut că voi ajunge în așa situație pentru munca mea de o viață, să fiu prețuită cu 100 de lei, lucram și eu 4-5 ani după ieșirea la pensie și plecam peste hotare. Acolo aș fi câștigat bani pentru ca să-mi asigur existența și nu aș plânge acum, că nu voi avea cu ce face focul la iarnă și nu voi avea cu ce plăti serviciile comunale.
Bine a spus o profesoară din Chișinău că „profesorii bogați devin și mai bogați, iar cei săraci, săraci rămân.” Am încercat să învăț și să lucrez pentru a avea o viață fericită și la ce am ajuns? Să fim disprețuiți, umiliți și necăjiți? Acum așteptăm să ni se termine zilele, poate acolo ne va fi mai bine”, mai scrie fosta profesoară.
