Principală  —  IMPORTANTE   —   Natalia Gavrilița susține că garnitura…

Natalia Gavrilița susține că garnitura viitorului Guvern va fi anunțată după validarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate: „Încă discutăm exact cum vor fi distribuite funcțiile”

Foto: gov.md

Vicepreședinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Natalia Gavrilița susține că formațiunea politică are pregătită garnitura guvernamentală și că numele persoanelor care vor forma noul Guvern urmează să fie anunțate după ce vor fi validate rezultatele alegerilor parlamentare anticipate.

Declarația a fost făcută de vicepreședinta PAS în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

„Noi avem garnitura viitorului Guvern, dar așteptăm validarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate. Așteptăm să fie creat Parlamentul. Partidul Acțiune și Solidaritate are oameni de calitate pentru garnitura de Guvern. Evident că avem anumite discuții pe interior. Uneori, avem mai mulți candidați vrednici și avem acum și funcții în Parlament importante și funcții în Guvern. Încă discutăm exact cum vor fi distribuite funcțiile sau rolurile, dar noi avem persoane vrednice pentru aceste funcții. După cum am mai spus, așteptăm validarea rezultatelor alegerilor parlamentare. Lucrăm pentru agenda de guvernare atât în Parlament, cât și în Guvern, dar o să anunțăm la timpul potrivit”, a declarat Gavrilița.

În ceea ce privește formarea noului Guvern și din persoane care nu sunt membre ale Partidului Acțiune și Solidaritate și dacă formațiunea ia în calcul să înainteze o invitație unor deputați care și-au făcut bine munca și au rămas în afara Parlamentului, Natalia Gavrilița a declarat că, „dacă noi vom considera că există persoane mai bune pentru a realiza anumite sarcini care sunt în beneficiul cetățenilor și merg spre realizarea acestei schimbări pe care am promis-o în program, atunci vom lua în considerare neapărat și participarea acestor persoane”.

„Noi trebuie să realizăm programul cu care am venit în fața cetățenilor. Noi trebuie să ne asigurăm că în patru ani de zile fiecare cetățean va zice că avem mai multe locuri de muncă, condiții mai bune de trai. Noi cu echipa vom decide. Noi avem mulți oameni valoroși în această echipă. Vom pune accent pe oamenii care au experiență, care au fost testați. Oameni pentru care acest program este un crez”, a menționat Gavrilița.

PAS a câştigat detașat alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, potrivit rezultatelor preliminare prezentate luni, 12 iulie, de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 100% dintre secţiile de votare.

În urma numărării voturilor din totalul celor 2 150 de secţii de votare, PAS a înregistrat un procent de 52,80% din voturi, depăşind astfel categoric Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS), care a fost votat de 27,17% din electorat. Datele CEC arată că Partidul Politic ȘOR a beneficiat de susţinerea a 5,74% dintre alegători.

Potrivit datelor preliminare finale, PAS obține 63 de mandate, Blocul Electoral al comuniștilor și socialiștilor ar obține 32 și Partidului Șor – 6 mandate.

Potrivit legii supreme, majoritate parlamentară este considerată fracțiunea sau coaliția fracțiunilor, anunțată prin declarație, care cuprinde mai mult de jumătate din cei 101 de deputații aleși, adică 51 de deputați.

În acest caz, potrivit rezultatelor preliminare furnizate de CEC, Partidul Acțiune și Solidaritate obține majoritatea parlamentară, mai exact 63 de locuri din cele 101 din Parlamentul de la Chișinău.