Principală  —  IMPORTANTE   —   Motivul pentru care președinta Comisiei…

Motivul pentru care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine mâine la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va întreprinde joi, 12 octombrie, o vizită de lucru la Chișinău „pentru a face o trecere în revistă a progresului R. Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, anunță reprezentanții Administrației Prezidențiale de la Chișinău într-un comunicat.

Oficiala europeană va discuta cu șefa statului, Maia Sandu, și cu prim-ministrul Dorin Recean despre continuarea sprijinului UE pentru R. Moldova.

Pe 31 mai 2023, Ursula von der Leyen a fost în R. Moldova cu prilejul Summitului Comunității Politice Europene (CPE), ce a reunit 48 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni.

În ajunul Summitului de la Bulboaca, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, la Chișinău, un pachet de asistență pentru R. Moldova, care include cinci inițiative de sprijin adițional pentru sectorul energetic și economic, precum și pentru dezvoltarea și implementarea reformelor în parcursul european al țării noastre.

„Acest pachet are cinci inițiative foarte concrete. În primul rând, vorbim despre tarifele pentru roaming dintre R. Moldova și UE. Astăzi, operatorul Telecom a semnat un acord care este mai mult decât binevenit pentru a ieftini roamingul începând cu anul viitor și eu cred că este un pas foarte bun care va aduce beneficii atât oamenilor, cât și companiilor noastre, fiindcă, într-adevăr, roamingul mai ieftin e benefic pentru business și ne ajută să facem legătura între oameni. În al doilea rând, vorbim despre faptul că noi vom oferi sprijin economic adițional”, declara Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen deține mandatul de președintă a Comisiei Europene din iulie 2019.