Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministrul rus de Externe, declarații…

Ministrul rus de Externe, declarații controversate la reuniunea OSCE: „R. Moldova este următoarea victimă a războiului hibrid împotriva Rusiei, pornit de Vest”. Reacția MAEIE

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, amenință că „R. Moldova este următoarea victimă a războiului hibrid împotriva Rusiei, pornit de Vest”. Declarația controversată a fost făcută joi, 30 noiembrie, la reuniunea anuală a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) de la Skopje, Macedonia de Nord.

„(…) Memorandumul lui Kozak a fost ignorat, el putea într-un mod sigur să soluționeze situația din R. Moldova în urmă cu 20 de ani. Bruxelles-ul lui NATO și UE a neglijat documentul semnat de Chișinău și Tiraspol. Acum ucide și formatul 5+2, unicul lucru ce rămâne pentru a soluționa problema transnistreană. R. Moldova este următoarea victimă a războiului hibrid împotriva Rusiei, pornit de Vest. Toate țările, unde lucrează activ fonduri și organizații neguvernamentale, trebuie să fie atente (…)”, a spus Lavrov.

Totodată, oficialul rus a lansat mai multe acuzații la adresa Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii, afirmând că „UE s-a transformat într-un proiect geopolitic agresiv”.

După declarațiile controversate făcute de Lavrov, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a emis o notă informativă în care insistă pe „retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse de pe teritoriul nostru”.

Conform Ministerului de Externe de la Chișinău, „R. Moldova merge, ireversibil, pe calea europeană”.

„Încă de la începutul invaziei brutale a Federației Ruse împotriva Ucrainei, în R. Moldova am resimțit întreg arsenalul de tentative de destabilizare pe care Rusia l-a declanșat împotriva noastră. Declarațiile Rusiei, fie ele de astăzi sau din ocazii anterioare, se înscriu în șirul acțiunilor ostile pe care Federația Rusă încearcă să le implementeze față de țara noastră de-a lungul ultimilor 30 de ani. Din fericire, în tot acest timp, statele partenere din Occident ne-au fost alături, ajutându-ne să depășim cu succes aceste amenințări.

Luând în calcul că ministrul Lavrov a ajuns totuși la reuniunea ministerială OSCE, sperăm că mesajul nostru – clar și tranșant – va fi înțeles și de el: R. Moldova merge, ireversibil, pe calea europeană iar, astăzi, mai mult ca niciodată, insistăm pe retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse din teritoriul nostru”, a afirmat Igor Zaharov, consilierul pe comunicare al ministrului de externe, Nicu Popescu.

În perioada 29 – 30 noiembrie, conform unui comunicat MAEIE, delegația R. Moldova participă la cea de-a 30-a reuniune anuală a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) la Skopje, Macedonia de Nord. Reuniunea a început cu un panel dedicat Ucrainei, cu genericul „Războiul de agresiune împotriva Ucrainei și necesitatea OSCE-ului funcțional pe timp de conflict”, în care statele partenere au condamnat agresiunea nejustificată a Federației Ruse contra Ucrainei.

La fel, înaintea votului Consiliului European din decembrie, vicepremierul Nicu Popescu va avea mai multe întrevederi bilaterale cu omologii din statele membre ale Uniunii Europene pentru a asigura sprijinul deplin în etapele următoare ale procesului de aderare al R. Moldova la UE. În cadrul conferinței ministeriale, delegația R. Moldova va reitera „condamnarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, va face din nou un apel ferm de retragere a trupelor ilegale ale Federației Ruse de pe teritoriul țării noastre, dar și va discuta despre importanța rezolvării pașnice a conflictului transnistrean”.

De la începutul războiului provocat de Rusia în Ucraina, Kremlinul lansează constant acuzații și amenințări la adresa R. Moldova.