Miniștrii de externe din țările UE au ajuns la un acord politic pentru crearea unui regim de sancțiuni împotriva persoanelor care vor să destabilizeze R. Moldova
În cadrul reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, Consiliul Afaceri Externe (CAE), care s-a desfășurat luni, 24 aprilie, la Luxemburg, s-a ajuns la un acord politic pentru crearea unui regim de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa R. Moldova și a ordinii sale constituționale, inițiativă lansată de șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, la CAE din 20 februarie.
Ministerul Afacerilor Externe de la București anunță că România lucrează deja împreună cu autoritățile din R. Moldova asupra primei liste de persoane care să fie sancționate în baza regimului de sancțiuni, care vor fi propuse după finalizarea ultimelor etape procedural-formale legate de regimul de sancțiuni.
„Cu privire la R. Moldova, ministrul Bogdan Aurescu a salutat obținerea acordului politic pentru crearea unui regim de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa R. Moldova și a ordinii sale constituționale, inițiativă lansată de șeful diplomației române la CAE din 20 februarie.
A arătat că stabilirea acestui regim de sancțiuni, într-un timp record – cel mai rapid proces de adoptare a unui regim de sancțiuni din istoria UE – contribuie la creșterea securității și rezilienței R. Moldova, fiind un instrument concret pe acest palier, dar va fi, de asemenea, o măsură care va spori securitatea României și a cetățenilor ei (…).
De asemenea, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a salutat adoptarea azi a deciziei de stabilire a Misiunii civile de Parteneriat UE în R. Moldova (EUPM Moldova) și a exprimat speranța implementării rapide a acestei decizii, aspect care va conduce la creșterea rezilienței acestui stat. România va sprijini funcționarea acestei Misiuni, inclusiv cu personal. Tot cu privire la sprijinul UE pentru R. Moldova în domeniul securitar, ministrul Aurescu a reiterat importanța continuării asistenței în sectorul de apărare acordat prin Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF) și a exprimat satisfacție cu privire la adoptarea pachetului EPF 2023 în perioada imediat urmatoare”, subliniază Ministerul într-un comunicat.
Ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, a participat luni, 24 aprilie, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, Consiliul Afaceri Externe (CAE), care s-a desfășurat la Luxemburg. Miniștrii de externe europeni au avut un schimb de opinii privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cu participarea prin video-conferință a ministrului ucrainean de externe Dmytro Kuleba, și implementarea Planului de Acțiune al UE privind consecințele geopolitice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei asupra statelor terțe.
De asemenea, oficialii europeni au abordat evoluțiile privind sprijinul UE pentru R. Moldova și au adoptat decizii importante în acest scop, inclusiv la propunerea României și obținute cu efortul susținut al diplomației române.
Situația de securitate din R. Moldova și acțiunile de destabilizare care vizează administrația pro-europeană de la Chișinău a fost pe agenda discuțiilor miniștrilor de Externe din UE și la reuniunea din martie.
Săptămâna trecută, ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, declara că România va continua să fie solidară cu Ucraina și cu R. Moldova atât timp cât va fi necesar.