Principală  —  IMPORTANTE   —   MAEIE: Un șofer al Ambasadei…

MAEIE: Un șofer al Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă a încercat să treacă frontiera cu un permis de conducere „cu semne de falsificare”

sursa: gov.md

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că un șofer al Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă a încercat să treacă frontiera cu un permis de conducere „cu semne de falsificare”.

Potrivit autorităților, incidentul a avut loc luni, 7 iunie, la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe.

„În procesul verificării actelor, polițiștii de frontieră au stabilit deținerea unui permis de conducere cu semne de falsificare de către șoferul autoturismului arondat misiunii diplomatice de la Moscova. Ambasada R.Moldova în Federația Rusă a asigurat deplasarea în regim de urgență a funcționarilor misiunii, inclusiv a ofițerului Serviciului de Informații și Securitate detașat la Moscova, pentru preluarea în siguranță a autoturismului și deplasarea conform itinerarului stabilit. Integritatea poștei diplomatice nu a fost afectată, iar autoturismul se află în parcul auto al ambasadei”, susțin reprezentanții MAEIE.

MAEIE anunță că a dispus emiterea ordinului de rechemare din funcție a șoferului, ca măsură disciplinară.

Ambasador al R.Moldova în Federația Rusă este Vladimir Golovatiuc, care a fost candidatul PSRM-Șor la funcția de premier.