Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE TEXT/ PRIMELE REZULTATE PRELIMINARE.…

LIVE TEXT PRIMELE REZULTATE PRELIMINARE. Diferență de un singur vot între candidații la Primăria unui sat din Călărași

Circa 314 mii de alegători au participat la turul II al alegerilor locale generale, ceea ce înseamnă o participare de peste 36,7% din numărul total de cetățeni cu drept de vot așteptați astăzi la urne. Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat rezultatele preliminare ale turului doi de scrutin.

UPDATE Până la ora 22.00, MO Promo-LEX anunță că a recepționat și a procesat 118 de incidente, dintre care în prezentul comunicat sunt incluse 56.

Intimidarea observatorilor, obstrucționarea observării libere – 4 cazuri:

SV 2/59 Bălți, Elizaveta. Observatorul Promo-LEX a fost intimidat de Președintele BESV, în urma unei raportări a incidentului privind votarea în grup la 12.30. Președinta BESV a menționat: „M-am așteptat la surprize din partea Promo-LEX, dar nu întru-atât”.

SV 2/41 Bălți. După ce observatorul Promo-LEX s-a interesat de membrii BESV de ce cabinele de vot sunt dezasamblate înainte de închiderea secției de votare, Președintele a reacționat agresiv, comentând: „Noi stăm în frig și dvs. nu luați în considerare aceasta! Și de ce Promo-LEX nu este sesizat despre condițiile din SV?”. În același timp, la observațiile făcute de reprezentanții concurenților electorali, membrii BESV nu au reacționat agresiv.

SV 2/58 Bălți. La ora 21.12 reprezentantul unui concurent electoral a informat Președintele BESV despre dorința de a filma procesul de numărare a buletinelor de vot. Președintele i-a interzis din motivul „nedorinței de a nimeri în cadru”, dar reprezentantul insista asupra filmării. În urma consultării cu reprezentanții CECE II, Președintele i-a permis filmarea cu condiția că fețele membrilor BESV nu vor fi filmate.

SV 2/22 Bălți. Reprezentantul unui concurent electoral a solicitat să filmeze procesul de numărare a buletinelor de vot. Președintele i-a permis filmarea, însă la îndepărtat la o distanță de aproximativ 5 metri.

Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m – 19 cazuri:

UPDATE În turul doi al alegerilor locale generale au fost aleși primarii în opt suburbii ale capitalei. Potrivit datelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală (CEC), PAS a câștigat mandatele de primar în Codru și Trușeni, PPMAN – în Cricova și Bubuieci, PPPDA – în Grătiești, iar PSRM – Vadul lui Vodă.

Astfel, candidatul PAS, Stelian Manic, a câștigat fotoliul de primar al orașului Codru, depășindu-și contracandidatul (Anatol Turchin, candidatul PPMAN, n.red.) cu 5.46%.

Victor Slobozianu, candidatul PPMAN, a devenit primar al orașului Cricova. Acesta a obținut 61.73% din voturi.

Conform informațiilor preliminare publicate de CEC, fotoliul de primar al orașului Durlești îi revine Eleonorei Șaran, din partea PPCUB.

Socialistul Iuri Onofriiciuc a devenit primar al orașului Vadul lui Vodă, cu 54.04%.

Mandatul de primar al comunei Bubuieci a fost câștigat de Leonid Umaneț, candidatul PPMAN, cu 53.02% din voturi.

Olga Caraman, candidata PPPDA, a devenit primara comunei Grătiești, iar candidatul independent Sergiu Cebotaru este noul primar al comunei Tohatin.

Viorica Beregoi, candidata PAS, a câștigat fotoliul de primar al comunei Trușeni.

UPDATE În satul Ţibirica din raionul Călărași, diferența dintre cei doi candidați la funcția de primar este un vot. Astfel, reprezentantul partidului CUB Iacob Proscurov a acumulat 376 de voturi, iar contracandidatul acestuia, Ion Iurcu, reprezentantul partidului PAS, a fost votat de 375 de oameni.

UPDATE Astfel, primar al municipiului Bălți a devenit, conform informațiilor preliminare, Alexandr Petcov, candidatul „Partidului Nostru”. Candidatul independent Vitalie Vrabie, fost ministru al Apărării, a câștigat mandatul de primar al municipiului Ungheni.

UPDATE Mandatul de primar al orașului Nisporeni a fost obținut de candidatul PAS, Dan Negel, care a obținut 50.30% din voturi, cu 0,6% mai mult decât contracandidatul său, Vasile Bîtca, candidatul PPSDE.

UPDATE Primar al orașului Călărași a devenit candidatul PAS, Victor Ambroci, care a obținut 58.91% din voturi.

UPDATE Candidata PAS, Viorica Beregoi, a obținut fotoliul de primar al comunei Trușeni, câștigând 51.14% din voturi, câștigând teren în fața candidatului MAN, Vasili Popa.

UPDATE Conform rezultatelor preliminare, Roman Ciubaciuc, din partea Partidului Nostru (PN), a fost ales duminică, 19 noiembrie, în turul II al alegerilor locale generale, pentru al patrulea mandat de primar al orașului Cantemir. Acesta a obținut 65.28%. Contracandidatul său, Anatolie Covali, reprezentantul partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a acumulat 34.72%.

Conform prevederilor Codului electoral, în al doilea tur de scrutin, alegerile se vor declara nevalabile dacă la ele au participat mai puțin de 1/5 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Conform datelor preliminare, în fiecare dintre cele 273 de localități, unde astăzi a avut loc turul doi de scrutin, a fost înregistrată o prezență la urne mai mare decât 20 la sută.

Tot astăzi, în 8 localități din țară a avut loc votarea repetată pentru consiliile locale, iar în 6 dintre acestea și a primarilor. Legea electorală menționează că votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care au participat la votare.

În cele ce urmează, datele din procesele-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare vor fi introduse în Sistemul informațional și vor putea fi afișate rezultate preliminare ale alegerilor locale generale.