Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE TEXT/ Președinta Maia Sandu,…

LIVE TEXT Președinta Maia Sandu, despre alertele false cu bombă: „Pedepsele vor fi înăsprite”. Cele mai importante declarații ale șefei statului după ședința CSS

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a susținut luni, 5 septembrie, declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia a fost discutat inclusiv subiectul privind combaterea și contracararea acțiunilor cu caracter terorist. Șefa statului a afirmat că autoritățile iau în calcul elaborarea unui mecanism mai strict de responsabilizare privind scurgerile de informații. În ceea ce privește alertele false cu bombă din ultima perioadă, președinta a declarat că pedepsele vor fi înăsprite.

LIVE TEXT

„La ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate am discutat despre progrese, dar mai ales despre obstacole în înfăptuirea actului justiției și despre măsurile care pot fi întreprinse pentru ca să creștem gradul de credibilitate a actului de justiție, să creștem viteza de examinare a dosarelor de corupție și, de asemenea, am discutat subiectul combaterii și contracarării acțiunilor cu caracter terorist.

La primul subiect am împărtășit cu membrii CSS și cu șefii instituțiilor care trebuie să asigure justiția să combată corupția, îngrijorările cetățenilor și în special percepția care există în rândul cetățenilor în raport cu unele dosare că sunt politizate. De asemenea, fenomenul scurgerii de informații care accentuează neîncrederea oamenilor în anchetă, dăunează anchetei. (…). Am discutat respectiv în calitate de soluție elaborarea unui mecanism mai strict de responsabilizare în ceea ce privește aceste scurgeri și alte încălcări, de exemplu, documentarea insuficientă, care și ea poate duce la discreditarea procesului de anchetă și cu urmări nefaste pentru procesul de judecată în general. Am discutat despre subiectul finalității și în general a unui tipar pe care îl avem sau a lipsei acestei finalități pe dosarele de mare corupție și a unui tipar atunci când vedem cu toții când apar mai întâi zvonuri despre faptul că cineva va fi anchetat, arestat, după care urmează procese televizate cu arestare, după care urmează arestul la domiciliu și etapa lungă care nu mai duce la o finalitate.

Cea mai mare întrebare este la sistemul judecătoresc, pentru că procurorul general interimar a prezentat raport pe mai multe dosare care au fost finalizate și transmite în instanțele de judecată și am cerut CSM-ului să vină cu o soluție, indiferent dacă asta înseamnă crearea unei instanțe specializate (…). Cunoaștem foarte multe cazuri când avocații apărării tergiversează în mod deliberat anumite dosare și respectiv am discutat să se elimine aceste modalități de abuz, fiind necesară modificarea cadrului legal. Am, cerut să se vină cu o propunere de consolidarea a capacității ARBI-ului.

(…) Pe subiectul combaterii acțiunilor cu caracter terorist, discutăm cu toții despre alerte false cu bombe și știm că numărul lor este în creștere. Scopul acestor alerte este de a induce anxietate în societate. Vedem aici și motivația penalilor de a tergiversa sau amâna ședințelor de judecată. SIS și MAI au pregătit un mecanism cu trei nivele de alertă care va permite să evalueze riscuri și să intervină. Pe partea legislativă vor fi înăsprite pedepsele pentru cei care comit astfel de infracțiuni (…)”, a declarat șefa statului.

Luni, 5 septembrie, șefa statului a convocat în ședință CSS. Potrivit instituției prezidențiale, unul dintre subiectele care a fost puse în discuție de către Consiliul Suprem de Securitate se referă la combaterea și contracararea acțiunilor cu caracter terorist.

Membrii CSS urmau să discute și despre progresele și obstacolele existente în procesul de înfăptuire a justiției și despre prioritățile agendei legislative privind reforma justiției.

Ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate a avut loc la sfârșitul lunii mai. Atunci CSS a formulat un șir de recomandări în contextul creșterii prețurilor la produsele alimentare care urmau a fi executate de Guvern și Parlament.