Principală  —  IMPORTANTE   —   Igor Dodon a fost ales…

Igor Dodon a fost ales președinte al PSRM, după cel de-al XVI-lea Congres al partidului

Foto: privesc.eu

Miercuri, 30 decembrie, s-a desfășurat cel de-al XVI-lea Congres al PSRM, în cadrul căruia fostul președinte de al R. Moldova, Igor Dodon, a fost reales în funcția de președinte al socialiștilor.

„Este o decizie a noastră comună, a partidului, eu cu cea mai mare satisfacție și cu cea mai mare plăcere și cu foarte multă încredere din partea la toți membrii de partid vă transmit că a fost votată unanim funcția de președinte al partidului domnului Igor Dodon”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Vreau să le mulțumesc colegilor pentru încredere. Mai departe, noi nu vedem nicio coaliție în actualul Parlament, noi pledăm pentru alegeri anticipate. Îndemnăm președinte țării să inițieze cât mai repede declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”, a declarat Igor Dodon.

La 17 noiembrie, la două zile după ce a pierdut alegerile prezidențiale, Igor Dodon a anunțat că la invitația Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a participat la ședința extraordinară a Consiliului Republican al formațiunii, în cadrul căreia a acceptat propunerea PSRM de a reveni la conducerea partidului.