Principală  —  IMPORTANTE   —   LIVE/ Prim-ministrul Dorin Recean, prezent…

LIVE Prim-ministrul Dorin Recean, prezent la ședința Parlamentului: „Trebuie să mobilizăm mai multe resurse pentru ca să repornim motoarele economiei”

Sursa foto: Captură Privesc.eu

Parlamentul se întrunește vineri, 9 iunie, în ședință plenară. Deputații vor examina proiectul de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 și proiectul de lege cu privire la modificarea Legii privind sistemul public de asigurări sociale.

UPDATE 10:30 Prim-ministrul Dorin Recean este prezent la ședința Parlamentului. Premierul prezintă proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea bugetului de stat pentru anul 2023 nr. 359/2022 – art. 1, 2, 3, ș.a.; Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar – art.10, 17, anexa nr.3).

„Astăzi sunt aici ca să prezint modificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2023. În acest an vom avea două rectificări și vreau să explic puțin și contextul macroeconomic al acestei rectificări. Este important, dincolo de crizele pe care le administrăm, să repornim motoarele economiei și ăsta este obiectivul rectificării de acum și rectificării acre va urma în perioada imediat înainte de toamnă. Noi trebuie să ne ajustăm și să mobilizăm mai multe resurse pentru ca să repornim motoarele economiei, să creștem investițiile și investițiile să producă veniturile necesare inclusiv la buget (…)”, a declarat premierul Recean.

Pe ordinea a mai fost inclus proiectul de lege privind accesul la informațiile de interes public și cel privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor.

De asemenea, în plenul Parlamentului va fi audiat Raportul privind executarea bugetului de stat pe anul 2022, Raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2022 și Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022.