Numiri la Guvern. Cine este directoarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie
Cabinetul de miniștri s-a convocat miercuri, 6 decembrie, în ședință. Executivul urmează să examineze proiectul de hotărâre pentru aprobarea semnării Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică din România și R. Moldova.
Pe ordinea de zi a ședinței figurează și proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului național privind sănătatea mintală pe anii 2023-2027. Totodată, Cabinetul de miniștri urmează să examineze proiectul de hotărâre cu privire la instituirea Sistemului informațional de cântărire în mișcare a vehiculelor aflate în circulație pe drumurile publice din R. Moldova.
UPDATE 10:30 Cabinetul de miniștri a aprobat numirea Aureliei Hanganu în funcția de directoare generală a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare pe un termen de 4 ani, începând cu data de 11 decembrie 2023.
„Doamna Aurelia Hanganu deține titlul de doctor habilitat în filologie. În prezent activează în calitate de prorector al USM. În perioada 2013-2019 a exercitat funcția de secretar științific general al Academiei de Științe a R. Moldova. În exercițiul funcțiilor a contribuit la dezvoltarea comunității academice naționale, precum și la colaborarea cu instituțiile europene ca delegat național al R. Moldova la Consiliul European de Cercetare”, a spus Igor Pșenicinîi, secretar general adjunct al Guvernului.
UPDATE 10:09 Guvernul a aprobat numirea Vioricăi Țîmbalari în funcția de directoare generală a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, începând cu data de 2 ianuarie 2024.
„Doamna Țîmbalari este licențiată în drept, deține titlul de magistră în studii europene. Are o vastă experiență în colaborarea cu organizații nonguvernamnetale, dar și cele guvernamentale pentru promovarea drepturilor femeilor și copiilor, victime ale violenței în familie. Totodată, doamna Țîmbalari are o vastă experiență în oferirea de asistență juridică femeilor victime ale violenței din cadrul diasporei R. Moldova din țări precum Italia, Franța și Norvegia. Doamna Țâmbalari deține calități și abilități manageriale pentru a deține funcția pentru care este nominalizată”, a declarat Igor Pșenicinîi, secretar general adjunct al Guvernului.
Începând cu anul 2024, în R. Moldova va fi instituită Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie. Executivul a aprobat, în luna noiembrie, structura organizatorică și regulamentul în baza căruia va activa instituția.
Documentul reglementează misiunea, domeniile de activitate, atribuțiile și modul de organizare a activității Agenției. Instituția va fi responsabilă de „implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor de prevenire şi combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, coordonarea activității interinstituționale și facilitarea cooperării autorităților administrației publice abilitate cu societatea civilă”.