Maia Sandu, după întrevederea cu Klaus Iohannis: Pentru R. Moldova începe o etapă a ieșirii din izolare internațională și de conexiune la spațiul european
Președinta Maia Sandu și șeful de la Cotroceni, Klaus Iohannis, susțin co conferință de presă după întrevederea avută.
„De astăzi, R. Moldova și România reintră într-o interacțiune firească, frățească și de suflet. De astăzi, pentru R. Moldova începe o etapă a ieșirii din izolare internațională și de conexiune la spațiul european”, a spus Maia Sandu.
Președinta a amintit că România este principalul partener economic al R. Moldova.
Sandu a mulțumit din numele moldovenilor pentru sprijinul oferit pe parcursul a aproape 3 decenii, cât și în anul pandemic 2020.
Pentru a întări relațiile economice dintre R. Moldova și România, Sandu și-a exprimat speranța că va fi organizat și un forum economic comun.
Președintele României a subliniat cât de importantă este victoria obținută de Sandu la alegerile prezidențiale. „Este o victorie de o importanță istorică”, a spus liderul de la Cotroceni.
„Mă bucur că această vizită la Chișinău se realizează pe fondul unui vot masiv al cetățenilor în favoarea reformelor necesare. Este un vot spre direcția în care cetățenii doresc să se îndrepte R. Moldova”, a mai spus Iohannis.
Acesta a amintit de elementele pe care este clădită prosperitatea statelor UE – stat de drept, justiție, instituții democratice și puternice, precizând că R. Moldova nu se poate dezvolta decât dacă se bazează pe aceste principii.
„România este și va rămâne prietenul sincer al cetățenilor R. Moldova. Suntem pregătiți să furnizăm întreaga asistență de care este nevoie pentru gestionarea multiplelor crize cu care R. Moldova se confruntă. Anunț un nou pachet de sprijin pentru R. Moldova”, a mai spus Iohannis.
Președintele român a anunțat că, în curând Bucureștiul va trimite la Chișinău circa 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19 și a unei echipe de experți români care vor ajuta la pregătirea strategiei de vaccinare.
„Susținerea procesului de vaccinare anti-COVID-19 a cetățenilor R. Moldova, prin furnizarea a până la 200.000 de doze de vaccin și trimiterea, la Chișinău, în etapa imediat următoare, a unei echipe de experți români, care să împărtășească din experiența României și să ajute la pregătirea Strategiei de vaccinare; este însă necesară o cooperare strânsă cu autoritățile de specialitate ale R. Moldova și implicarea acestora”, a anunțat Klaus Iohannis.
Totodată, România va furniza medicamente, echipamente medicale și de protecție pentru îngrijirea pacienților COVID-19.
Iohannis a anunțat că România va acorda și circa 6 mii de tone de motorină, în vedere sprijinirea agricultorilor din R. Moldova.
Pe final de conferință, Maia Sandu i-a oferit președintelui României moneda comemorativă „Medicul meu-eroul meu”, emisă de Banca Națională a Moldovei.