Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei în R. Moldova, convocat la MAE în legătură cu „recentele dezinformări” cu privire la criza energetică din regiunea transnistreană
Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Federației Ruse în R. Moldova, Alexandr Andreev, a fost convocat joi, 9 ianuarie, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) în legătură cu „recentele dezinformări lansate de Ambasada Federației Ruse la Chișinău în legătură cu criza energetică din regiunea transnistreană”, informează reprezentanții MAE printr-un comunicat.
În cadrul întrevederii, conform Ministerului, reprezentantului Ambasadei Federației Ruse i s-a comunicat „poziția clară și fermă a R. Moldova privind caracterul inacceptabil al declarațiilor false, care au drept scop subminarea stabilității politice și economice a țării noastre”.
„Ministerul Afacerilor Externe a subliniat că responsabilitatea pentru criza energetică din regiunea transnistreană revine exclusiv Federației Ruse și companiei Gazprom, care au decis să sisteze livrările de gaze contrar obligațiilor contractuale.
Totodată, Ministerul a cerut insistent și repetat Ambasadei să înceteze imediat campania de dezinformare, manipularea cu fapte și crearea de narațiuni false, care dăunează și mai mult relațiilor bilaterale și tensionează situația regională”, se spune în comunicat.
Pe 6 ianuarie 2025, Ambasada Federației Ruse la Chișinău a emis declarații halucinante, acuzând Chișinăul, Ucraina și Occidentul pentru criza energetică din regiunea transnistreană. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „afirmațiile false” ale misiunii diplomatice, menționând că aceasta este „o încercare cinică de a manipula opinia publică și de a transfera vina asupra Chișinăului sau a Kievului, în timp ce adevărata responsabilitate aparține exclusiv Moscovei”.
Compania rusă „Gazprom” a suspendat livrarea gazelor naturale către „Moldovagaz” începând cu data de 1 ianuarie 2025. În legătură cu potențiala criză umanitară în regiunea transnistreană din cauza nerespectării de către Federația Rusă a contractului livrărilor de gaze naturale consumatorilor din stânga Nistrului, R. Moldova se află în stare de urgență începând cu 16 decembrie 2024.
Conform jurnaliștilor de la Zona de Securitate.md, în lipsa energiei, majoritatea întreprinderilor din regiunea transnistreană și-au suspendat activitatea, iar mii de oameni au rămas temporar fără serviciu.
Autoritățile de la Chișinău susțin că au propus în repetate rânduri ajutor pentru locuitorii din stânga Nistrului, însă pretinsele autorități de la Tiraspol l-au refuzat.