Principală  —  IMPORTANTE   —   Înainte să fie dezbătut în…

Înainte să fie dezbătut în Parlament, Grupul Pro Moldova a atacat la CC acordul de împrumut dintre R. Moldova și Federația Rusă

Curtea Constituțională (CC) a fost sesizată de către deputații grupului ,,Pro Moldova” pe marginea proiectului de lege pentru ratificarea acordului dintre Guvernul Federației Ruse și cel al Republicii Moldova, privind acordarea unui împrumut financiar de stat în valoare de 200 de milioane de euro. Proiectul urmează a fi dezbătut astăzi, 23 aprilie, în plenul Legislativului.

În opinia opoziției, acordul de finanțare din partea Rusiei a fost întocmit cu ,,grave încălcări ale Constituției” și ar favoriza companiile rusești. Totodată, deputatul grupului Pro Moldova, Sergiu Sârbu, susține că în caz de neconcordanță – litigiile nu vor putea fi soluționate în arbitrajele internaționale, iar art. 7. P 2 prevede ca creditele terțelor ar putea deveni datorii de stat.

,,Practic, nu au existat negocieri. Noi nu cunoaștem cine a negociat acest acord și în ce condiții. Nu existe avize ale Ministerului Justiției, ale comisiei parlamentare de profil. Astăzi, practic, Parlamentul urmează să adopte în 2 lecturi acest acord, care are niște condiții draconice”, a declarat deputatul Sergiu Sârbu.

Totodată, grupul Pro Moldova va cere în ședința plenară excluderea de pe ordinea de zi a respectivului proiect, până la examinarea în fond a sesizării depuse la CC.

,,În caz contrar, va fi grav sfidată Constituția, cât și procedura ce ține de verificarea tratatelor internaționale. Parlamentul va trebuie să se conformeze și să aștepte verdicutul CC”, a mai adăugat Sârbu.

De asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat că va sesiza Procuratura Generală pe „abuzul comis de demnitarii publici care au admis negocierea și semnarea” Acordului de împrumut rusesc „în detrimentul intereselor Republicii Moldova și a cetățenilor săi”.

Deputații PAS s-au adresat miercuri aleșilor din Parlament, în special democraților, pentru a nu vota pentru ratificarea actualului text al acordului, dar și pentru renegocierea împrumutului rusesc, prin excluderea „unor prevederi toxice”.

De cealaltă parte, deputații fracțiunii PDM au solicitat Ministerului Finanțelor interpretarea art 7. p 2 din Acordul privind creditul oferit de Federația Rusă. Astfel, în răspunsul oferit democraților, Ministerul Finanțelor a precizat că la moment datorii în sensul art7. P 2 nu există. Totodată, Ministerul Justiției afirmă că eventualele litigii apărute în cadrul contractului ar putea fi mediate internațional.

PDM

Totodată, cu o oră înainte ca proiectul să fie dezbătut în plenul Parlamentului, democrații au propus un amendament la proiectul de ratificare a creditului rusesc, astfel încât eventuala garantare a creditelor private din bugetul de stat să fie aprobată în Parlament.

Acordul privind împrumutul rusesc a fost aprobat marți, 21 aprilie, de către cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu.

Guvernul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea acordului dintre Federația Rusă și R. Moldova cu privire la acordarea unui împrumut în mărime de 200 milioane de euro. Prima tranșă de 100 de milioane de euro ar trebui să ajungă în R. Moldova în decurs de 30 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a Acordului dintre cele două țări. Cea de-a doua tranșă, la fel în sumă de 100 milioane de euro, ar urma să fie transmisă R. Moldova nu mai târziu de 31 octombrie 2020.

Tot potrivit Acordului, R. Moldova ar urma să întoarcă acest credit în decurs de 10 ani, în baza a 20 de plăți semestriale egale. Plățile vor fi rambursate la 15 martie și 15 septembrie a fiecărui an. Prima plată de rambursare va trebui realizată la 15 martie 2021. Totodată, creditul este acordat în baza unei dobânzi anuale de 2%.

Atât premierul Ion Chicu, cât și ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, au declarat că dobânda de 2% este una optimă și acceptabilă în condițiile actuale. Anterior, premirul Chicu declara că împtumutul de la ruși este contractat în condiții „acceptabile și „toate speculațiile sunt lipsite de temei”.