În UTA Găgăuzia are loc turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan
În UTA Găgăuzia are loc duminică, 14 mai, turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan al regiunii. La urne sunt așteptate aproximativ 93 mii de persoane. Candidata Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, și candidatul independent, susținut de Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Grigorii Uzun, luptă pentru funcția de bașcan al Autonomiei Găgăuze.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 07:00 și se închid la ora 21:00.
Conform datelor finale publicate de Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, pentru Evghenia Guțul au votat în primul tur – 26,47% din alegătorii prezenți la urne, în timp ce pentru candidatul susținut de PSRM, Grigorii Uzun – 26,40%.
Grigorii Uzun: Fost deputat PSRM
Grigorii Uzun a fost anterior deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și deputat în Parlamentul R. Moldova din partea Partidului Socialiștilor (PSRM). Deși candidează independent, simbolul lui Grigorii Uzun este asemănător cu cel al PSRM care și-a anunțat oficial susținerea pentru acesta.
Ziarul de Gardă a scris în februarie 2021 despre socialistul Grigori Uzun că s-a ales cu un dosar penal după ce ianuarie 2019 a fost implicat într-o încăierare pe malul unui lac din Vulcănești, la care ar fi participat mai multe persoane.
Potrivit declarației de avere, în perioada ianuarie 2021 – decembrie 2022, Grigorii Uzun a avut venituri în valoare de 108 791 de lei și îndemnizații de parlamentar de 105 317 de lei. Uzun declară un autoturism Tayota Land Cruiser în valoare de 1 441 250 de lei al cărui proprietar este blurat în declarația de avere, o Tayota Hilux în valoare de 1 650 000 (nefiind indicat în ce valută) și șase camioane în valoare totală de 21 040 000 ruble (circa 235 608 de euro).
Evghenia Guțul: Candidata Partidului Șor
Evghenia Guțul este singura candidată participă în aceste alegeri din partea unui partid politic. Ea este candidata Partidului Șor. Este de profesie juristă.
Potrivit declarației de avere, pe parcursul ultimilor doi ani Evghenia Guțul, a avut venituri în valoare de 19 543 de lei (inclusiv îndemnizația pentru creșterea copilului), iar soțul acesteia – 140 000 de lei. Familia Guțu a primit suma de 25 000 de euro în dar. Ei dețin o locuință de 47,1 metri pătrați în valoare de 300 000 de lei.
Potrivit legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), guvernatorul (başkanul) este persoana oficială supremă a Găgăuziei. Lui i se subordonează toate autoritățile administrației publice ale Găgăuziei. Guvernatorul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pentru un mandat de 4 ani, pe bază alternativă. Acesta trebuie să fie cetățean al R. Moldova care a împlinit vârsta de 35 de ani şi posedă limba găgăuză.