IMPORTANT. Scrutinul prezidențial poate fi considerat valabil: prezența la urnele de vot a depășit pragul minim de 33,34%
Scrutinul prezidențial din R. Moldova poate fi considerat valid, rata de participare fiind puțin peste 33,34%. Cifra a fost atinsă la ora 16.07.
Validarea alegerilor este condiționată de prezența la urne a cel puțin o treime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.
Până la ora 16:00 puțin peste 33 la sută dintre alegătorii înscriși în listele electorale și-au exercitat dreptul la vot, scrutinul prezidențial din 1 noiembrie fiind declarat valid.
Astfel, cu mai puțin de cinci ore înainte de închiderea secțiilor de votare, peste 920 de mii de cetățeni din cei circa 3,2 milioane de alegători care sunt așteptați duminică, 1 noiembrie, la secțiile de votare, și-au exercitat dreptul la vot.
Astăzi, 1 noiembrie, în Republica Moldova au loc alegeri prezidențiale.
În cursă sunt înregistrați opt concurenți electorali, dintre care șapte desemnați de formațiuni politice și actualul președinte al țării, în calitate de candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.
Votarea a început duminică la ora 7:00 și se încheie la ora 21:00.
AICI PUTEȚI URMĂRI ONLINE PREZENȚA LA VOT
Pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020, au fost constituite, în total, 2 143 de secții de votare, dintre care 139 de secții de votare au fost constituite pentru cetățenii R. Moldova aflați peste hotarele țării, iar 42 de secții de votare au fost organizate pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului ( regiunea transnistreană ), municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni.
Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.
În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea de voturi se organizează al doilea tur de scrutin în data de 15 noiembrie 2020, la care participă numai primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur.