Grupul parlamentar „Pro Moldova”, despre propunerea de a fi instituită stare de urgență în R. Moldova: „Este o inițiativă nepregătită”
Grupul parlamentar „Pro Moldova” susține că propunerea Guvernului de a fi instituită stare de urgență în R. Moldova „este o inițiativă nepregătită. Poate ar fi necesar să o mai gândească câteva zile, ca să vină cu mai multe propuneri„.
„Nu am auzit răspuns dacă vor fi sau nu închise gradinitele. Nu am înțeles cum trebuie să se comporte oamenii în ajunul sărbătorilor de Paști. Nu am văzut nicio măsură socială care ar fi pusă în aplicare atunci cand oamenii ar fi forțați să rămână acasă și vor rămâne fără salarii sau alte surse de venit, cum nu am auzit propuneri pentru mediul de afaceri. Este foarte clar că Guvernul putea să vină cu anumite planuri pentru a le supune dezbaterilor noastre. Din acest motiv, ne face să credem că ar fi pripit noi astăzi să votăm în susținerea acestei stări de urgență. Îndemnul nostru ar fi ca să mai așteptăm o zi sau două, să lucrăm în privința unor planuri bine puse la punct”, a declarat deputatul Grupului parlamentar „Pro Moldova” Vladimir Cebotari.
Deputații s-au întrunit în ședință la Parlament miercuri, 31 martie, pentru a dezbate Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind propunerea declarării stării de urgență pentru 60 de zile.
Hotărârea Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgență în R. Moldova, adoptată la 30 martie, a fost publicată miercuri, 31 martie, în Monitorul Oficial.
Cabinetul de miniștri a votat marți, 30 martie hotărîrea de Guvern, care presupune transmiterea Parlamentului a unui raport al Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, privind necesitatea declarării stării de urgenţă.
În R. Moldova a mai fost instituită anterior starea de urgență. La 17 martie 2020, când au fost confirmate primele cazuri de COVID-19 a fost declarată starea de urgență la fel pentru 60 de zile.