Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Președinta Maia Sandu, după…

FOTO Președinta Maia Sandu, după întrevederea cu Majestatea Sa Margareta și Principele Radu: „Am vorbit despre situația din R. Moldova și despre reușitele noastre pe calea integrării europene”

Sursa foto: Maia Sandu/ Facebook

Președinta Maia Sandu anunță că a discutat cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, situația din R. Moldova și „reușitele noastre pe calea integrării europene”.

Șefa statului afirmă că a apreciat, „ca de fiecare dată, sprijinul semnificativ și necondiționat al României”.

„(…) I-am transmis Majestății Sale mulțumirile noastre pentru faptul că promovează interesele R. Moldova în capitalele europene, pentru că pledează pentru integrarea europeană a țării noastre în discuțiile cu oficialii europeni și membrii Caselor Regale. La fel, Casa Regală susține mai multe proiecte în educație, cultură și contribuie la dezvoltarea relațiilor economice bilaterale prin încurajarea companiilor din România să investească la noi. Prin efort și sprijin continuu, R. Moldova va reuși să devină, într-un viitor apropiat, parte a familiei țărilor libere și dezvoltate de pe continentul european”, a spus Maia Sandu.

Sursa foto: Maia Sandu/ Facebook

Custodele Coroanei române, Margareta, împreună cu Principele Radu au sosit duminică, 12 noiembrie, în R. Moldova. Reprezentanții Casei regale au fost întâlniți la Aeroportul Internațional din Chișinău (AIC) de către ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. În această vizită, Custodele Coroanei este însoțită de șeful Casei Majestății sale, Constanța Iorga, și de cancelarul Casei, Traian Sârcă.

În octombrie 2022, în cadrul celei de-a 17-a vizită a familiei regale în R. Moldova, a avut loc ultima întâlnire a Custodelui Coroanei și președintei Maia Sandu. Tot atunci, Margareta a discutat cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.