FOTO Alegeri parlamentare anticipate 2021. Mai mulți candidați la funcția de deputat și-au exprimat dreptul la vot
Cetățenii R. Moldova își aleg duminică, 11 iulie, reprezentanții în Parlament pentru următorii patru ani. De la deschiderea secțiilor de vot și până la ora 10:00, peste 300 de mii de cetățeni au votat. S-au înregistrat și încălcări. Politicienii s-au prezentat la vot de dimineață.
Candidata Partidului Șor, Marin Tauber, a fost printre primii candidați care au votat. Candidata Partidului Șor a menționat că a votat pentru o R. Moldova prosperă.
„Am votat pentru o R. Moldova curată. Am votat pentru binele fiecărui cetățean, am votat pentru o țară liberă, pentru țara unde fiecare cetățean să-și poată construi viitorul”, a declarat Marina Tauber.
Candidatul la funcția de deputat din partea Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, a votat în Italia, alături de mama și copiii lui. Cavcaliuc a declarat că a votat pentru o echipă puternică.
„Am ales să votăm din diasporă și anume din Italia, am venit alături de copiii mei. (…) Am votat pentru o echipă puternică, pentru ca să fie ordine în țară, ca în R. Moldova să fie o schimbare. O să facem ca R. Moldova să fie un stat puternic și împreună vom reuși”, a declarat Gheorghe Cavcaliuc, liderul PACE.
În jurul orei 9:00, candidatul la funcția de deputat și liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, s-a prezentat la secția de vot cu soția și fiica lui. Năstase a făcut apel către populație să iasă la vot și „să meargă la biserică să se roage”.
„Am votat pentru o Moldovă normală, rațională, sănătoasă. O Moldovă în care nu se mai fură politicieni, nu se anulează alegeri. Am votat pentru o Moldovă de mâine, pentru care parlamentarii muncesc pentru oameni. Îndemn oamenii ca după sau înainte de vot să meargă la biserică să se roage pentru Moldova”, a declarat Andrei Năstase, liderul Platformei DA.
Unul câte unul, politicienii au mers la secțiile de vot sperând că partidul din care fac parte va obține cât mai multe locuri în Legislativ. Unii au venit la vot cu întreaga familie.
„Este o zi decisivă. Am votat pentru o echipă de oameni stataliști care au gestionat mai multe crize și sper să avem astfel de echipă la guvernare”, a declarat președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Liderul Partidului Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a menționat că a votat pentru „ca R. Moldova să fie în rând cu țările civilizate”.
„Eu doresc ca acești 12 ani de stagnare a R. Moldova să se termine începând cu ziua de astăzi. Aș dori noi să fim în rând cu țările civilizate, la democrație”, a declarat președintele PCRM, Vladimir Voronin.
Și președintele Partidului Consolidării și Dezvoltării Moldovei (PDCM), Ion Chicu a votat. La fel ca și la scrutinul precendent, Ion Chicu a venit la secția de vot cu soția.
„Trebuie toți cetățenii să votăm pentru un viitor mai bun, pentru oamenii care muncesc aici, pentru oamenii noștri plecați peste hotare. Am votat ca și ei să se întoarcă în țară. Am toată convingerea că se poate ca la noi în țară să fie bine, am votat ca după 11 iulie oamenii care muncesc în țară să poată primi salarii și pensii”, a declarat liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu.
Igor Grosu, liderul și candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de deputat a menționat că a votat pentru schimbare.
„Am votat pentru schimbare. Cetățenii din diaspora sunt un exemplu pentru noi cei care avem secții de vot la 200-300 de metri. Îndemn oamenii să iasă la vot. Oamenii vor schimbare. Am început în noiembrie și haideți să-i punem capăt azi”, a declara Igor Grosu.
Candidații Blocului electoral „Renato Usatîi” la fotoliul de parlamentar au declarat că au votat pentru „oameni care lucrează în interesul cetățenilor”.
„Am votat pentru o echipă de oameni care lucrează în interesul cetățenilor. Am votat pentru magistrați competenți și integri. Am votat ca lege să fie egală pentru toți. Usatîi a decis să fie alături de cetățenii din Germania”, au menționat candidații.
Liderul Partidului Nostru (PN), Renato Usatîi, a votat în Germania. Usatîi a menționat că a votat pentru „o schimbare radicală”.
„Am votat pentru resetarea statului. Am votat pentru o schimbare radicală, pentru votul electronic, votul prin poștă, pentru resetarea sistemului de școli profesionale. Am votat ca toți cei care au furat țara până acum să răspundă. Am votat alături de cei care și-au lăsat copii de nevoie”, a menționat Renato Usatîi.
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a venit la secția de vot împreună cu fiul lui care pentru prima dată a votat. Dodon a declarat că a votat pentru „cei care știu să aibă grijă de R. Moldova”.
„De votul de astăzi contează cine va fi la guvernare următoarea perioadă. Va fi o guvernare profesionistă care se gândește la oameni sau o guvernare care va da țara pe mâini străine. Îndemn cetățenii să participăm activ la vot. În 30 de ani noi am văzut partide de dreapta la guvernare și am văzut cu ce s-a soldat. Îndemn oameni să voteze pentru cei care au grijă de R. Moldova, pentru cei care știu să făurească R. Moldova. Astăzi fiul cel mare a participat la vot”, a declarat liderul PSRM, Igor Dodon.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a venit la secția de votare împreună cu soția lui. Ceban a declarat că a votat pentru „viitorul copiilor și părinților”.
„Am votat pentru viitorul copiilor și părinților. Am votat pentru ceea ce cunosc și ceea ce știu că se poate schimba. Se pot schimba multe lucruri spre bine, dacă depunem cu toții efort. Eu cred că ceea în ce am încredere ar putea să facă multe lucruri”, a declara Ion Ceban.
Candidatul la funcția de deputat din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Dorin Chirtoacă, a votat în Germania. Într-o intervenție live pe Facebook, Chirtoacă a îndemnat cetățenii R. Moldova să meargă să-și exercite dreptul la vot.
Oamenii de rând au declarat pentru ZdG că au votat pentru un trai mai bun.
„Eu îmi doresc o viață mai frumoasă și mai bună. Din tot răul am ales cel mai mic rău”, ne-a comunicat un alegător la ieșirea de la secția de votare.
De dimineață, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au declarat că s-au înregistrat încălcări. La secția de votare din satul Coșelăuca, raionul Șoldănești, a fost deconectată energia electrică. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii susțin că acțiuni ilegale cu privire la deconectarea energiei n-au fost înregistrate.
3 287 140 cetățeni cu drept de vot sunt așteptați la urne să aleagă componența viitorului Parlament de la Chișinău, să decidă cine va ocupa cele 101 fotolii de deputat, pentru un mandat de 4 ani.
În cursă sunt înregistrați 23 de concurenți electorali, dintre care 20 de partide, 2 blocuri electorale și un candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. CEC a stabilit ordinea de înscriere a concurenţilor electorali în buletinul de vot pentru anticipatele din 11 iulie, după cum urmează:
1. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”;
2. Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
3. Blocul electoral „Renato Usatîi”;
4. Partidul Politic „Șor”;
5. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate;
6. Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
7. Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда” ;
8. Partidul Democrat din Moldova;
9. Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”;
10. Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”;
11. Partidul Politic „Democraţia Acasă”;
12. Partidul Politic „NOI”;
13. Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”;
14. Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor;
15. Partidul Politic Partidul Verde Ecologist;
16. Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii”;
17. Partidul Politic „Puterea Oamenilor”;
18. Partidul Regiunilor din Moldova;
19. Partidul „Patrioții Moldovei”;
20. Partidul Politic „Partidul Schimbării”;
21. Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
22. Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii;
23. Veaceslav Valico (candidat independent).