Principală  —  IMPORTANTE   —   Europarlamentarul Dragoș Tudorache condamnă deciziile…

Europarlamentarul Dragoș Tudorache condamnă deciziile adoptate de PSRM – ȘOR: „Președinta CC trebuie să își ducă mandatul la bun sfârșit, iar pretinsa numire de astăzi nu are nicio valoare legală”

Foto: Deschide.md

Raportorul Parlamentului European pentru Moldova, europarlamentarul grupului Renew Europe, Dragoș Tudorache, condamnă ultimele decizii care au fost adoptate vineri, 23 aprilie, în Parlamentul de la Chișinău, de către PSRM – ȘOR, și susține că președinta Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, trebuie să-și ducă mandatul la bun sfârșit.

Pretinsa numire de astăzi nu are nicio valoare legală conform legilor din R. Moldova, susține europarlamentarul, făcând referire la fostul șef de secție din cadrul Procuraturii Generale (PG) Boris Lupașcu, care a fost numit de deputații PSRM – ȘOR judecător la CC.

„Este o criză politică provocată în cel mai iresponsabil mod posibil de un grup politic ale cărui interese nu converg cu cele ale R. Moldova. Condamn aceste practici politice care reprezintă o ruptură față de interesele R. Moldova și față de drumul european pe care această țară s-a angajat în ultimii ani. Cer responsabilitate și respectarea votului cetățenilor, cer respectarea legilor și a statului de drept. E important ca forțele democratice din R. Moldova să nu se lase antrenate în această „farsă” politică menită să dea aparența unei crize constituționale.

Președinta Curții Constituționale trebuie să își ducă mandatul la bun sfârșit, iar pretinsa numire de astăzi nu are nicio valoare legală conform legilor din R. Moldova. E nevoie de echilibru și de înțelepciune și de respectarea ordinii de drept. Fac un apel la calm, pentru că nu este momentul pentru escaladarea situației și pentru măsuri extreme care pot pune în pericol viața și integritatea cetățenilor moldoveni, a declarat Tudorache.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a solicitat Procuraturii Generale (PG) să investigheze acțiunile efectuate de parlamentari vineri, 23 aprilie, sub aspectul infracțiunii de uzurpare a puterii în stat.

La propunerea socialiștilor, majoritatea parlamentară formată din PSRM – ȘOR a aprobat o Hotărârea cu privire la anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale.

Mai exact, potrivit deputaților socialiști, care sunt autorii documentului, prin Hotărâre, se anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare a Curții Constituționale.

Ulterior, la propunerea tot a socialiștilor, fostul șef de secție din cadrul Procuraturii Generale (PG), Boris Lupașcu, a fost numit, tot vineri, 23 aprilie, de deputații PSRM – ȘOR judecător la Curtea Constituțională (CC).

Tot vineri, 23 aprilie, tot socialiștii, împreună cu deputații Partidului Politic „Șor” au aprobat o declarație prin care au cerut demisia a trei judecători din cadrul Curții Constituționale (CC), acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale.

Fostul președinte al CC, Alexandru Tănase susține că abrogarea actului de numire a judecătorului constituțional nu produce nici un efect juridic.