Principală  —  IMPORTANTE   —   Europarlamentar, despre planul de redresare…

Europarlamentar, despre planul de redresare economică pentru R. Moldova: „Condițiile rămân aceleași și se referă la reformele structurale pe care le așteptăm de ceva vreme”

Foto: Deschide.md

„Condițiile rămân aceleași și se referă la reformele structurale pe care le așteptăm de ceva vreme”. Declarația aparține raportorului Parlamentului European pentru Moldova, europarlamentarului grupului Renew Europe, Dragoș Tudorache, în contextul în care Comisia Europeană a aprobat un plan de redresare economică pentru R. Moldova, care stabilește între anii 2021 – 2024 până la 600 de milioane de euro asistență macrofinanciară, subvenții și investiții.

Europarlamentarul spune că efortul de a trece la reforme structurale trebuie făcut pentru binele cetățenilor moldoveni și pentru buna funcționare a R. Moldova.

„Planul de redresare economică inițiat la Bruxelles cuprinde sume care ajung în total la 600 de milioane de euro, bani pe care autoritățile de la Chișinău vor putea să îi investească, printre altele, în zona administrativă, în economie, educație, reforme structurale. Condițiile rămân aceleași și se referă la reformele structurale pe care le așteptăm de ceva vreme. Justiția, lupta anticorupție si reforma administrativă sunt câteva dintre ele. Dar sper ca mesajul important care va rămâne după acest anunț să fie cel prin care se înțelege solidaritatea europeană cu R. Moldova

Efortul de a trece la reforme structurale trebuie făcut pentru binele cetățenilor moldoveni și pentru buna funcționare a Republicii Moldova. Atâta vreme cât se înțelege foarte clar că sumele și conditionalitățile sunt coordonate în interesul cetățenilor nu văd niciun obstacol în accesarea integrală a ajutorului european. Istoricul negativ în accesarea fondurilor europene trebuie să funcționeze ca o lecție necesară în impulsionarea schimbărilor pe care le așteaptă toată lumea. Ajutorul european este concret și trebuie utilizat integral în perioada care urmează”, a spus Tragoș Tudorache într-o postare pe Facebook.

Miercuri, 2 iunie, Comisia Europeană a aprobat un plan de redresare economică pentru R. Moldova, care stabilește între anii 2021 – 2024 până la 600 de milioane de euro asistență macrofinanciară, subvenții și investiții.

De asemenea, președintele Delegației Parlamentului European pentru Relațiile cu R. Moldova, Siegfried Mureșan, a menționat că „banii vor fi investiți, în primul rând, în conectivitate, adică în infrastructura rutieră, digitală, energetică, apoi în competitivitatea economică și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și în reformele pe care le așteaptă cetățenii R. Moldova în administrația publică, domeniul bugetar, justiție și combaterea corupției”.