Dumitru Udrea, noul secretar general al Guvernului
Fostul secretar de stat la Ministerul Finanțelor Dumitru Udrea este noul secretar general al Guvernului. Candidatura acestuia a fost aprobată marți, 14 decembrie curent în cadrul ședinței Executivului.
Îl cunosc personal pe domnul Udrea, încă din anul 2006, am lucrat împreună la Ministerul Finanțelor și am toată încrederea că odată cu venirea la Secretariatul general al Guvernului vom face și mai eficientă activitatea întregului Guvern, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.
Dumitru Udrea este licențiat în științe economie și master în sisteme și politici economice. Parcursul său profesional cuprinde activitatea în cadrul autorităților publice, în funcția de consultant principal, Direcția de atragere și coordonare a asistenței tehnice externe la Ministerul Economiei și Comerțului, precum și secretar de stat al Ministerului Finanțelor. De asemenea, Dumitru Udrea are o experiență de activitate vastă în cadrul unui șir de proiecte de asistență externă finanțate de UE, SUA, Marea Britanie, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Fondul UE de Investiții în Vecinătate, PNUD, UNWomen, TAIEX si SIGMA, fiind expert, director de Oficiu în administrarea programelor de dezvoltare, manager de proiect. A efectuat stagii profesionale în Japonia, Austria, Suedia, Italia.