„Dragostea pentru putere și bani l-a transformat pe Dodon într-o prostituată politică” vs „Vladimir Voronin nu ar fi fost în Parlament”. Acuzații reciproce între PSRM și PCRM, partide care au o fracțiune comună în Parlament
În ultimele zile, în spațiul public au fost lansate un șir de acuzații reciproce între Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), formațiuni care au format un bloc politic înainte de alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 și care formează o singură fracțiune în Parlament.
Membrii PSRM a anunțat vineri, 7 octombrie, că își exprimă „nedumerirea față de atacul public al PCRM asupra socialiștilor și a lui Igor Dodon” și spun că vor iniția o ședință a blocului, la care vor cere „explicațiile de rigoare”.
„(…) Este inoportun și dezonorant să lovești în spate un partener cu care ai dat mâna, ai mers în luptă și ai ajuns în Parlament. Astfel de declarații, pline de egoism și manipulare, sunt fără îndoială în detrimentul opoziției parlamentare și dezorientează alegătorii blocului. Da. În spatele Blocului parlamentar al Socialiștilor și Comuniștilor sunt alegători, este o platformă comună și sunt promisiuni. Cuvântul dat trebuie respectat, la fel cum trebuie respectați alegătorii și partenerii. Chiar și de Vladimir Voronin”, se arată în comunicatul PSRM.
Reacția socialiștilor vine la o zi după ce PCRM a publicat o notă informativă în care a venit cu mai multe acuzații în adresa președintelui de onoare al PSRM, Igor Dodon.
Astfel, pe 6 octombrie, comuniștii s-au arătat indignați de declarația lui Dodon, făcută la un post de televiziune, în care spunea că „Vladimir Voronin nu ar fi fost în Parlament” dacă el nu ar fi fost de acord ca socialiștii să creeze un bloc politic cu PCRM, și au declarat că „dragostea pentru putere a lui Dodon poate concura doar cu cu dragostea lui pentru bani”.
„(…) Dragostea pentru putere și bani l-a transformat pe Dodon într-o prostituată politică care a cutreierat toate paturile parlamentare – de la Sandu la Filip și Șor. Iar onorariile pe care Dodon a preferat să le primească în pungi, au devenit un subiect de discuție pentru fiecare (…). Memoria scurtă a lui Dodon îl împiedică să-și amintească faptul că, anume el a fost cel care a adus-o pe Sandu la putere – mai întâi în calitate de prim-ministru și apoi de președinte, atât de slabă și ridicolă a fost președinția sa. Pretinzând că l-a readus pe Voronin în politică prin „înscrierea lui pe listă”, îi reamintim acestui cetățean uituc că el a fost cel care i-a implorat pe comuniști să formeze un bloc cu socialiștii. A înțeles că după poveștile cu „kulioace” puțini oameni vor vota pentru el și pentru partidul său. Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon, o spălătorie, care într-o oarecare măsură i-a spălat imaginea de trădător și iubitor de „kulioace”. Dar nimeni nu-și va poate spăla conștiința murdară. Fie ca declarațiile sale false să devină încă o pată ce nu se va șterge”, se arată în comunicatul PCRM.
Ani la rând, Igor Dodon și Vladimir Voronin s-au numit și criticat unul pe altul. Anterior, Voronin l-a făcut trădător pe Dodon, după ce ultimul a părăsit PCRM și tot Voronin a declarat de mai multe ori că Dodon a fost un „președinte neconstituțional”. În replică, Dodon l-a numit pe Voronin „bătrânel mincinos, obosit și rătăcit”.
„Pentru mine nu există el ca președinte, nu văd în el președinte, dar văd o persoană culcat definitiv sub democrați și de acolo el nu mai iese”, declara Vladimir Voronin despre Dodon pe 31 iulie 2017.
Pe 12 mai 2021, Vladimir Voronin și Igor Dodon au semnat documentul oficial de creare a Blocului electoral al PSRM și PCRM pentru a participa la anticipatele din iulie, în urma cărora coaliția a obținut doar 32 de mandate.