Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   Dosarul „INTERPOL”: companii din Dubai…

Dosarul „INTERPOL”: companii din Dubai afiliate unui fost oficial din R. Moldova și beneficiari din Rusia, Kîrgîstan, Belarus, Ucraina sau China

Colaj ZdG

La aproape o lună după perchezițiile efectuate de Procuratura Anticorupție în dosarul numit „INTERPOL”, două persoane se află în arest preventiv din cele 14 persoane supuse perchezițiilor. ZdG a aflat că în schemă ar fi fost utilizate companii din Dubai, iar una dintre persoanele-cheie din acest dosar ar fi fost Vitalie Pîrlog, fost ministru al Justiției, fost șef al Serviciului de Informații și Securitate și fost președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor Interpol.

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat la 4 iunie 2024 că investighează o presupusă schemă de corupție, prin care persoane publice din R. Moldova și din alte țări ar primi mită pentru a interfera cu publicarea de către INTERPOL a Notificărilor Roșii pentru infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională. Aceștia obțineau azil ori statut de refugiat în R. Moldova și în alte țări, iar drept urmare, Notificările Roșii pe numele lor erau șterse sau blocate, după cum a informat PA. Pentru asta, mai mulți funcționari din R. Moldova ar fi primit mită, iar sumele plătite de beneficiarii acestei scheme s-ar ridica la câteva milioane de dolari SUA, potrivit PA.

PA a efectuat în total percheziții la 14 persoane. Inițial, au fost reținute 5 persoane, dar patru au fost eliberate de către procuror, pe motiv că nu ar exista temei pentru aplicarea măsurii preventive, adică risc de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvârșire a altor infracțiuni. La 10 iunie 2024, o altă persoană a fost reținută și percheziționată, dar a doua zi a fost eliberată după decizia procurorilor de a fi cercetată în libertate.

Șeful INTERPOL Moldova, în arest. Șapte angajați, suspendați din funcții

În prezent, în arest preventiv se află două persoane vizate în anchetă – Viorel Țentiu, șeful Centrului Cooperare Polițienească Internațională din R. Moldova, care a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile la 6 iunie și un alt bărbat care a încercat să plece din R. Moldova, fiind reținut la aeroport pe 11 iunie. Acesta ar fi specialist în domeniul IT, după cum a aflat ZdG, el fiind plasat în aceeași zi în arest preventiv pentru 30 de zile. 

PA a confirmat public doar numele lui Viorel Țentiu, ca fiind una dintre persoanele vizate de anchetă. Solicitat de ZdG, avocatul acestuia, Sergiu Bularu, nu a dorit să ofere niciun comentariu. 

Totodată, șapte angajaţi ai Biroului Interpol Moldova au fost suspendaţi din funcţii în urma scandalului de corupție în care ar fi implicaţi, după cum a anunțat Viorel Cernăuţeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției. Angajații sunt bănuiţi că ar fi ajutat persoane date în urmărire internaţională să obțină azil ori statut de refugiat în R. Moldova și în alte țări, contra unor sume impunătoare de bani, a declarat Cernăuțeanu pentru TVR Moldova. 

Au fost iniţiate şi anchete de serviciu în cadrul SPIA, deoarece o parte din angajaţi sunt în subordinea ministrului. Cei care sunt vizaţi cu subordonare Inspectoratului General al Poliţiei, la fel, a fost inițiată o anchetă de serviciu şi toate persoanele, chiar dacă în privinţa lor nu a fost aplicată o măsură preventivă, a fost instituit mecanismul de suspendare din funcţie. Prin ordinul şefului IGP, au fost suspendate şapte persoane angajaţi Interpol”, a spus Cernăuțeanu.

Vitalie Pîrlog și două companii din Dubai

Pe unele canale de Telegram au fost publicate date din cadrul anchetei, care indică asupra  implicării în acest caz a lui Vitalie Pîrlog, fost președinte al Comisiei pentru Controlul Fișierelor Interpol, tot el fost ministru al Justiției, fost director al Serviciului de Informații și Securitate și fost reprezentant al R. Moldova la CtEDO. El ar fi principalul figurant, alături de avocatul Oleg Mîță, prin intermediul unor companii înregistrate în Dubai, Emiratele Arabe Unite: MCE Advisory FZ LLC și VR Legal Advisory Fz-LLC. ZdG a solicitat de la PA o confirmare în acest sens, dar instituția a răspuns că „nu confirmă sau infirmă numele persoanelor vizate în dosare penale la faza incipientă a cauzelor penale”. 

„Colaborez cu o companie internațională de prestigiu în domeniul securității cibernetice, beneficiind de experiența acumulată anterior la CtEDO și INTERPOL”

În aprilie 2024, cu două luni înainte ca PA să anunțe că investighează o presupusă schemă de corupție legată de activitatea Interpol în R. Moldova, Vitalie Pîrlog spunea într-un interviu pentru portalul Tribuna că nu mai are nicio tangență cu Interpol și se lăuda cu o carieră în „business și consultanță”. 

După încheierea mandatului, am decis să îmi continui cariera în business și consultanță. Colaborez cu o companie internațională de prestigiu în domeniul securității cibernetice, beneficiind de experiența acumulată anterior la CtEDO și INTERPOL. Această experiență mă face să fiu solicitat frecvent de avocați din țară și din străinătate, de mediul academic, dar și de alți specialiști și chiar jurnaliști, datorită expertizei mele în materii relevante”, era citat Vitalie Pîrlog. 

Vitalie Pîrlog mai anunța că „în curând, urmează să fie cooptat în bordul unei mari corporaţii internaţionale şi astfel, urmează să treacă la un nivel mult mai înalt în cariera sa.” El a refuzat să dea alte detalii, menţionând că în scurt timp, această informaţie va fi una publică.

Vitalie Pîrlog s-ar afla în Dubai, unde ar fi plecat cu o săptămână înainte de conferința de presă susținută de șefa PA, Veronica Dragalin, în care a anunțat despre investigația schemei de corupție de la Interpol, potrivit politicianului Renato Usatîi.

Firmă din Dubai, cu mesaje în rusă și în română pe rețelele sociale

Cele două companii de consultanță în afaceri înregistrate în Dubai, Emiratele Arabe Unite, utilizate în schemă – MCE Advisory FZ LLC și VR Legal Advisory Fz-LLC – sunt cunoscute împreună ca Human Rights Team (Echipa pentru Drepturile Omului, în română, n.r.), după cum arată un document din cadrul anchetei, făcut public pe un canal de Telegram.

Dintre ele, doar compania „MCE Advisory FZ LLC” are o pagină web și conturi pe rețelele de socializare. Compania se prezintă ca având o experiență de 25 de ani, oferind consultanță de afaceri în Emiratele Arabe Unite: înregistrarea companiilor, deschiderea conturilor bancare, optimizarea taxelor, consultanță juridică. 

Pe Facebook și pe Instagram, compania comunică în engleză și în rusă, dar nu are postări recente, ultimele fiind din septembrie 2021. Prima postare pe pagina de Facebook este însă în limba română: „Dorim să lucrăm împreună. Noi câștigăm, Voi câștigați. Oferim 10% din orice sumă realizată din tranzacția finalizată, astfel, puteți câștiga venit din recomandări. Suntem la fel deschiși pentru orice propuneri de afaceri și cooperări”, se arăta în mesajul publicat în martie 2017. 

Pagina și-a schimbat denumirea de câteva ori. A fost creată în martie 2017, cu denumirea „Margor”, fiind modificată în aceeași zi în „Margor Advisory”, peste o lună – în „MCG Advisory”, iar în august 2018 – în „MCE Advisory”. Este administrată din Kazahstan, Ucraina și Emiratele Arabe Unite. Adresa pentru corespondență a firmei pare să fie una „închiriată”, întrucât aceeași adresă este folosită de mai multe companii. 

Vitalie Pîrlog este avocat și este directorului Biroului de avocați „MGS Legal Consulting”. O întreprindere mixtă cu aceeași denumire, „MGS Legal Consulting” SRL, a fost  înregistrată în aceeași zi în care a fost înregistrat și Biroul de avocați, în ianuarie 2010, și la aceeași adresă. Compania este deținută de un cetățean al R. Moldova, Andrian Rusu și de o companie străină, „Trabel Investments Limited”, înregistrată în Cipru. Ca și directoare figurează o oarecare Cristina Correia van den Berg.

Am încercat să-l contactăm pe Vitalie Pîrlog, prin intermediul biroului de avocați la care figurează ca director. Am discutat cu avocatul Petru Balan din cadrul acestui birou, care ne-a confirmat faptul că Vitalie Pîrlog nu se află în R. Moldova și a spus că are un avocat în calitate de figurant în acest dosar. 

Avocatul Oleg Mîță, asistență juridică pentru persoane vizate în dosar

Printre cei vizați se număra și avocatul Oleg Mîță, care i-a fost apărător lui  Vladimir Andronachi. Potrivit unui document din cadrul anchetei apărut în spațiul public, și Vladimir Andronachi ar fi printre beneficiarii acestei scheme. 

Solicitat de ZdG, avocatul Vladimir Moșneaga, care îl apără pe Vladimir Andronachi, învinuit de escrocherie într-un dosar legat de frauda bancară, a spus că clientul său nu are niciun statut în dosarul numit „INTERPOL”. Avocatul Moșneaga a mai precizat că este apărătorul lui Oleg Mîță în dosarul „INTERPOL” și că, în acest context, a văzut menționat numele lui Vladimir Andronachi în unele documente. „Dar ce tangență are el cu acțiunile efectuate pe teritoriul R. Moldova eu nu cunosc”, a spus Vladimir Moșneaga. 

În legătură cu avocatul Oleg Mîță, Moșneaga a declarat pentru ZdG că acesta pledează nevinovat. „El este de profesie avocat, a acordat asistență juridică unor persoane și eu, ca apărător al dumnealui, consider că i-a fost adusă o bănuială nemotivată și lipsesc probe care ar demonstra chiar existența unor suspiciuni, nu vorbim de bănuieli. (…) Dumnealui, ca avocat, poate să acorde asistență juridică atât pe teritoriul R. Moldova, cât și în afara acesteia. Unicul lucru care îl leagă pe dumnealui cu unele dintre persoane este faptul că le-a acordat asistență juridică. Atât”, a declarat Vladimir Moșneaga. El a negat că Oleg Mîță ar avea legătură cu firmele din Dubai. 

Și Mihail Vodă, șeful Inspectoratului General pentru Migrație, ar fi vizat în acest dosar. Nici el nu a răspuns apelurilor și nici mesajelor ZdG, iar din anticamera instituției ni s-a spus că el ar fi în concediu. 

Am solicitat de la PA să aflăm de ce niciun angajat al Inspectoratului General al Migrației, instituție responsabilă de oferirea azilului în R. Moldova, nu este reținut. PA a răspuns că, în afara celor două persoane aflate în arest preventiv, „ceilalți figuranți sunt cercetați în stare de libertate. Această decizie se bazează pe evaluarea riscurilor specifice fiecărei persoane. Astfel, măsura arestului preventiv este solicitată doar atunci când există motive temeinice care justifică restrângerea libertății persoanelor implicate și pentru a asigura buna desfășurare a urmăririi penale.

Cine ar fi beneficiat de schema de corupție de la INTERPOL

Pe lista persoanelor care ar fi beneficiat de schema de corupție se află mai multe persoane din Rusia, Kîrgîstan, Belarus, Ucraina și China. În total, ar fi vorba de o listă de 30 de persoane, implicate mai ales în scheme de corupție și fraude bancare. Printre ele se numără Murat Usenov, fiul fostului prim-ministru al Kîrgîstanului, Daniyar Usenov. În ianuarie 2024, acesta a fost anunțat în căutare, fiind acuzat de legalizarea veniturilor ilegale ale unei autorități criminale, Kamci Kolbaev, care a fost omorât în urma unei operațiuni speciale a Comitetului de Stat pentru Securitate Națională. De schemă ar fi beneficiat și Taalaibek Rysaliev, tot din Kîrgîstan, un complice al lui Kamci Kolbaev. La 21 februarie 2024, acesta a fost reținut în Emiratele Arabe Unite, cu ajutorul Interpol din Emirate.

De asemenea, beneficiar al schemei ar fi și un bancher din Rusia, Andrei Șleahovoi, cercetat pentru fraudă în proporții deosebit de mari. În mai 2022, a fost emis mandat de arest în lipsa lui pentru un alt cetățean al Rusiei, Serghei Șpak, arestat în lipsă de un tribunal din Moscova în 2019, pentru că împreună cu managerii de top ai unui număr de structuri holding, ar fi participat la furtul a aproximativ 1,8 miliarde de ruble de la compania „VEB-Leasing”.

Un cetățean al Ucrainei, Serhii Osherovskyi, care deține și cetățenia Israelului, tot ar fi scăpat de urmărirea prin INTERPOL prin această schemă. În vârstă de 39 de ani, originar din regiunea Donețk, este cunoscut sub numele de „Serhii Israelskyi”, suspect într-un dosar penal pentru extorcarea unui milion de dolari. În mai 2024 a fost achitat. Deși era căutat de autoritățile ucrainene, Osherovskyi a avut o vacanță zgomotoasă în stațiunea franceză de schi „Courchevel”. Potrivit jurnaliștilor ucraineni, Osherovsckyi și soția lui, Karina Josan, Miss Ucraina 2018, au statut de refugiați în Franța, la Nice. Presa din Ucraina a mai scris că acesta și-ar fi sărbătorit ziua de naștere în Dubai, în restaurantul rusesc „Suvorov”, în decembrie 2022.

Un alt beneficiar ar fi Vladimir Kadaria, un cetățean al Belarusului, care a obținut azil, iar apoi și cetățenia Ucrainei, pe motive politice. A fugit din Belarus cu 14 ani în urmă. În martie 2023 a fost extrădat din Kîrgîstan în Belarus. Avocații lui din Kîrgîstan au spus că în Belarus era administratorul unor site-uri ce publicau informații antiguvernamentale. După ce a fost extrădat în Belarus, el a declarat pentru autoritățile de investigație de la Minsk că nu ar fi fost persecutat politic în Belarus și și-a recunoscut vina pentru furt de bani. A fost dat în căutare prin Interpol. 

PA, sesizată de Parchetul Național Financiar al Franței, anchetă cu asistența FBI

Procuratura Anticorupție a anunțat că a pornit un dosar penal pe acest caz în 2 aprilie 2024, în  baza informațiilor primite de la Parchetul Național Financiar al Franței (PNF), iar ancheta franceză a fost inițiată în baza informațiilor furnizate de Interpol. Și autoritățile din Marea Britanie au furnizat ulterior informații relevante Procuraturii Anticorupție din Moldova. La 11 aprilie 2024, Republica Moldova și Republica Franceză au încheiat un acord de Echipă Comună de Investigație la sediul Eurojust din Haga, Olanda. De asemenea, Procuratura Anticorupție a solicitat și asistența FBI în calitate de specialiști în prelucrarea dispozitivelor digitale care urmau să fie ridicate în cadrul perchezițiilor autorizate.