Donații de mii de euro și dividende de milioane. Cum s-au schimbat în 2019 declarațiile de avere ale deputaților „Pro Moldova”
Anul 2019 a fost prosper pentru unii dintre foștii deputați democrați, actuali membri ai grupului parlamentar Pro Moldova. Cei șase deputați care au decis să părăsească formațiunea condusă de Pavel Filip au făcut mai multe achiziții în 2019 și au primit donații și moșteniri de mii de euro. De exemplu, președintele noului grup parlamentar s-a ales anul trecut cu câteva bunuri noi, procurate de la nașul său, Vladimir Plahotniuc, dar și cu o datorie de 3 milioane de lei față de acesta. Colegii săi, Sergiu Sîrbu și Eleonora Graur au primit donații de mii de euro, iar Vladimir Cebotari s-a ales cu o moștenire de 200 de mii de franci elvețieni.
Andrian Candu, cu datorii de milioane față de nașul său
Deși pentru 2019 deputatul Andrian Candu a declarat venituri mai mici, declarația sa de avere și interese personale a fost însă completată cu câteva noi achiziții, dar și cu o listă mai mare de conturi în instituțiile bancare. Astfel, în 2019, fostul președinte al Parlamentului a ridicat un salariu de aproape 168 de mii de lei și o indemnizație de circa 60 de mii de lei de la locul de muncă. Alte venituri în bugetul deputatului nu sunt declarate.
Declarația lui Andrian Candu a fost completată însă 2019 cu câteva noi bunuri imobile. Dacă în 2018 deputatul declara două apartamente, unul în proprietate și altul în folosință, în 2019 în declarație mai apare o avere imobilă de 134 m2, dar și două garaje. Bunul imobil a fost procurat de la nașul său de cununie, Vladimir Plahotniuc, la prețul de 1,1 milioane lei, la fel ca și cele două garaje, care l-au costat pe deputat 400 de mii de lei. După plecarea din Parlament, Vlad Plahotniuc a indicat în declarația sa de avere că i-a vândut finului și apartamentul de 243 m2 din strada Bulgară, la prețul de 4,7 milioane de lei, în care Andrian Candu locuia în baza unui contract de comodat. Astfel, deși Candu precizează în declarația sa că proveniența acestui apartament este un contract de vânzare-cumpărare, acesta nu indică că îl are în proprietate.
Câteva modificări au fost operate și la capitolul activelor financiare deținute de familia lui Andrian Candu. Familia deputatului deține pe conturile bancare circa 56 de mii de coroane cehe, 39 de mii de euro, 1 500 de roni și 10 mii de lei. Într-un fond de investiții, familia deputatului mai are depozitați 270 de mii de roni.
Pe lângă achizițiile de valoare pe care le-a făcut în 2019, Andrian Candu s-a ales și cu o datorie de trei milioane de lei față de nașul său, Vladimir Plahotniuc. Acesta indică în declarație că banii ar urma să fie restituiți până în 2024, la o rată a dobânzii de 0%.
Familia deputatului Sîrbu a primit donații de 20 de mii de euro
Salariul total al deputatului Sergiu Sîrbu în 2019 a fost de circa 185 de mii de lei, la care se adaugă și indemnizația de la Parlament în sumă de 126 de mii de lei. Pe lângă acest venit, familia deputatului a mai obținut donații totale de 20 de mii de euro la evenimentele de familie.
La capitolul bunuri imobile, Sîrbu nu a făcut nicio achiziție și declară două apartamente pe care le deține de mai mulți ani. Nici automobile noi nu și-a procurat deputatul, indicând în declarația sa de avere două autoturisme pe care le are în folosință din 2016, însă care nu îi aparțin.
Dividende de 9 milioane și moștenire de 200 de mii de franci elvețieni
Colegul lui Sîrbu și Candu, deputatul Vladimir Cebotari, a obținut în 2019, la rândul său, un salariu total de circa 160 de mii de lei, bugetul familiei fiind însă completat cu alte sume obținute din vânzări și dividente. Astfel, fostul ministru, actual deputat, precizează în declarație că în 2019 familia sa s-a ales cu o moștenire de 200 de mii de franci elvețieni (echivalentul a circa 3,8 milioane de lei), dividende de circa 9 milioane de lei de la Logistic Int (SRL la care familia deține o cotă de 32% și care prestează servicii de catering la bordul aeronavelor), dar și 12 mii de dolari și 46 de mii de euro din vânzarea unor bunuri imobile. Donația de 200 de mii de franci elvețieni deputatul i-a dat-o însă unei rude cu împrumut, la o dobândă de 0%.
La capitolul bunuri imobile și bunuri mobile schimbări nu au apărut. Deputatul declară două vile și două automobile de model Porsche Macan și Porsche Panamera, pe care le are în posesie. În bănci, Cebotari deține pe conturile bancare 60 de mii de dolari și 132 de mii de lei.
11mii de euro, donație la un eveniment de familie
Și deputata Eleonora Graur s-a ales cu donații și venituri din alte surse, în afară de salariul de 200 de mii de lei pe care l-a câștigat în 2019. În bugetul familiei au intrat 85 de mii de lei din vânzarea unui imobil, 23 de mii de lei din vânzarea unui teren agricol, dar și 11 mii de euro primiți donație la un eveniment de familie.
Familia deputatei are în proprietate 11 terenuri, o casă de locuit și un automobil de model Volvo XC 60.
Deși nu a făcut cumpăraturi anul trecut, Eleonora Graur indică în declarația sa de avere și interese personale că a contractat trei împrumuturi în valoare totală de peste un milion de lei.
Padnevici declară că deține din 2016 un automobil pe care nu l-a mai declarat până acum
În comparație cu colegii săi, Corneliu Padenivici nu a primit donații sau moșteniri în 2019. Acesta a avut un salariu de circa 166 de mii de lei din funcția de deputat și o indemnizație de 106 mii de lei de la Parlament. Bugetul familiei a mai fost completat cu încă 200 de mii de lei din vânzarea unui automobil de model Skoda Superb. Tot în 2019, deputatul a contractat un împrumut în sumă de 150 de mii de lei, scadent în 2024.
În rest, declarația de avere a deputatului nu a suferit alte schimbări considerabile. Padnevici declară șase terenuri agricole, un apartament de 117 m2 dobândit în 2018 și cota parte dintr-un alt apartament pe care îl are din 1994. În declarația apare însă și un automobil, de marcă Nissan, care nu a fost trecut în declarația din 2018. Deputatul precizează însă că deține acest automobil încă din 2016.
Printre membrii grupului Pro Moldova se numără și deputatul Grigore Repeșciuc, a cărui declarație nu am găsit-o inițial pe portalul ANI. Contactat telefonic, deputatul ne-a asigurat că a depus declarația încă în martie și că nu știe de ce aceasta nu este pe site. Solicitat să verfice dacă își găsește declarația pe portal, deputatul a spus că „nu are niciun interes” să facă asta. Ulterior, după câteva ore de ce la apelalul telefonic, pe portalul ANI a apărut și declarația lui Repeșciuc, iar la data completării era trecută ziua de 8 aprilie 2020, nicidecum martie, așa cum insista deputatul.
Pentru 2019, Repeșciuc a declarat un salariu de aproape 129 de mii de lei. În bugetul familiei s-a mai adăugat salariul soției de 165 de mii de lei, dar și dividende în mărime de 330 de mii de lei de la SRL „Mihasi-Test-Auto”. Familia parlamentarului deține trei terenuri, două apartamente și o casă de locuit. La avere se mai adaugă și un automobil de model Toyota Corola, cumpărat în 2018. Deputatul mai indică în declarația sa de avere și un automobil de model Skoda Superb, fabricat în 2019, pe care îl are în folosință din 2019, și a cărui valoare este de 437 de mii de lei.
Cei șase deputați au anunțat că părăsesc formațiunea PDM în februarie 2020, motivând că nu ar susține o coaliție între PDM și PSRM. Ulterior, deputații au format grupul parlamentar „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu.