Dodon respinge ideea participării la prezidențiale: „Suntem în căutarea unui candidat unic, apolitic, care nu a mai făcut politică până acum”
Ex-președintele țării, Igor Dodon, susține că socialiștii, împreună cu partidele de opoziție, sunt în căutarea unui candidat „unic, apolitic, care nu a mai făcut politică până acum” pentru a fi desemnat drept candidat comun la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. El spune că opoziția ar avea o strategie comună, scopul căreia este de a o împiedica pe actuala președintă a țării, Maia Sandu, să obțină al doilea mandat.
Întrebat în cadrul unei conferințe de presă dacă va candida la alegerile prezidențiale din această toamnă, Igor Dodon nu a dat un răspuns ferm, dar a spus că „toată opoziția are un scop, iar scopul este ca această guvernare, împreună cu exponentul de bază Maia Sandu, să plece”.
„Eu personal, colegii socialiști, noi nu am avut egoismul sau ambiția să particip eu sau cineva dintre noi, cu orice scop, la aceste alegeri. Noi avem strategia discutată și cu alți reprezentanți ai opoziției, de unificare a eforturilor pentru aceste alegeri. Noi suntem în căutarea unui candidat unic, apolitic, care nu a mai făcut politică până acum, pe care să-l susțină toate partidele împreună”, a spus Igor Dodon.
El se declară sigur că „principalele partide de opoziție o să dea dovadă de maturitate politică pentru a ne gândi nu în interesul personal al fiecăruia, dar în interesul statului, în interesul național”.
„Dacă vreți, un element în interesul personal este decapturarea statului de guvernarea PAS și Maia Sandu. Noi o să dăm dovadă de maturitate politică și vom găsi limbă comună în aceste alegeri, noi o să avem o strategie comună. Cei care nu vor accepta această strategie, evident vor fi cei care vor face jocul PAS-ului, vor fi spoileri ai Maiei Sandu, așa cum am avut în fiecare campanie electorală. Restul, partidele de opoziție, vom avea o strategie comună pentru turul întâi și pentru turul doi. Cu ce candidat vom merge, vom decide toți împreună”, a mai spus Igor Dodon.
Marți, 26 martie, în cadrul unei emisiuni liderul PSRM a declarat că îl vede pe fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, candidat unic la prezidențiale, din partea mai multor partide de opoziție. Totuși, el a mai spus că discuții cu Stoianoglo privind o eventuală candidatură a acestuia nu au avut loc.