„Publicitate prin telefon”. Cumnatul lui Ion Ceban, implicat în chestionarea alegătorilor în favoarea lui Igor Dodon. Costul serviciilor este de câteva zeci de mii de lei
Apelurile telefonice, prin care cetățenii sunt întrebați dacă „îl susțin în continuare pe președintele Igor Dodon” și dacă cunosc că acesta „este cel mai bine cotat” dintre candidații înscriși în cursa electorală pentru prezidențialele din 1 noiembrie, sunt efectuate de compania unui fost purtător de cuvânt al lui Igor Dodon, tot el cumnatul primarului de Chișinău, Ion Ceban. Serviciile au fost denumite, în raportul financiar depus de Dodon la Comisia Electorală Centrală (CEC) drept „publicitate prin telefon” și au costat 36.000 de lei.
Deși cei care telefonează alegătorii spun că sunt parte a unui oarecare Centru de investigare a opiniei publice, Ziarul de Gardă a constatat că, de fapt, nu este vorba de sondaje, ci de „publicitate prin telefon” și o recunoaște chiar staff-ul electoral al lui Igor Dodon.
În raportul financiar depus la Comisia Electorală Centrală (CEC), la 16 octombrie, Dodon a declarat cheltuieli de 36.000 de lei pentru servicii de „publicitate prin telefon”. Aceste servicii au fost prestate de Viatel SRL, companie fondată de cumnatul edilului socialist al Capitalei, Ion Ceban.
Viatel SRL este administrată de Olga Bogaţcaia, iar în calitate de fondator figurează compania „PFB Collection” SRL.
Conform extrasului companiei din Registrul de Stat, administratorul „PFB Collection” SRL este Victor Țaulean. Acesta deține și o cotă de 5% din companie. Ziarul de Gardă a scris anterior că Ţaulean, cumnatul lui Ion Ceban, consilier municipal din partea PSRM și fost purtător de cuvânt al președintelui Igor Dodon, apare în lista asociaților mai multor companii în R. Moldova și deține companii de colectare a datoriilor la Bucureşti şi la Moscova.
Compania „Viatel” SRL este un proiect în cadrul „PFB Collection” SRL, creată în 2011. În anul 2012, a fost înființat Centrul de apel externalizat Viatel – prestarea serviciilor de atragere a clienților pentru cea mai mare companie de telecomunicații din Republica Moldova. „PFB Consulting” SRL deține în cadrul companiei o cotă de 100%.
Mai mulți cititori ai Ziarului de Gardă ne-au raportat că în ultimele zile au fost chestionați telefonic de indivizi, care susțin că fac parte din Centrul de investigare a opiniei publice. Aceștia nu prezintă date despre scopul chestionării sau cine finanțează sondajul, în schimb întreabă cetățenii dacă „îl susțin în continuare pe președintele Igor Dodon”.
Întrebările adresate
- Sunteți la curent că pe 1 noiembrie vor avea loc alegeri?
- Veți participa la ele?
- Îl veți susține pe președintele actual al Republicii Moldova Igor Dodon?
- Știți că, conform sondajelor efectuate între cetățenii țării președinții țării Igor Dodon este mult în frunte cu o marjă largă față de alții candidați?
Săptămâna trecută, Ziarul de Gardă a realizat un experiment și a telefonat pe un număr de la care oamenii susțin că primesc apeluri.
Reprezentantul staff-ului electoral al lui Dodon a adresat câteva întrebări despre alegerile prezidențiale dar și despre Igor Dodon, neștiind că de fapt vorbește cu un reporter al redacției noastre.
La 15 octombrie, deputatul PAS, Mihai Popșoi, și vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, au organizat o conferință de presă în care au vorbit despre așa-numitele sondaje prin telefon realizate de staff-ul lui Igor Dodon. Deputații fac un apel către persoanele contactate și îi îndeamnă să înregistreze această conversație. De asemenea, au sesizat organele competente și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
„Este clar că acest exercițiu încalcă norma legală. În primul rând, este vorba de utilizarea resurselor administrative, ori vorbim de utilizarea ilicită a datelor unei companii cu capital majoritar de stat, Moldtelecom. Doi, este efectuarea unor cheltuieli nedeclarate pentru acțiuni de agitație electorală, camuflate sub forma unor sondaje. Articolul 70 din Codul electoral menționează că în perioada electorală orice fel de sondaje cu privire la preferințele politice ale alegătorilor sunt efectuate doar cu condiția înștiințării prealabile a Comisie Electorale Centrale, ceea ce nu este cazul de față. Totodată, utilizarea bazei de date a Moldtelecom reprezintă clar acțiuni de utilizare a resurselor administrative, fapt care este interzis”, a punctat vicepreședinta PAS.
Olesea Stamate a mai adăugat că a sesizat organul de poliție, cât și organul electoral central, solicitând: să identifice persoanele care efectuează aceste apeluri telefonice, să stabilească sursa de finanțare a activității acestor persoane, să verifice reflectarea cheltuielilor pentru aceste acțiuni de agitație electorală și respectiv, tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie 2020. În cursă sunt înregistrați opt concurenți electorali, dintre care șapte desemnați de formațiuni politice și actualul președinte al țării, în calitate de candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale.
Lista candidaților:
- Renato Usatîi, Partidul Politic „Partidul Nostru”.
- Andrei Năstase, Partidul Politic – Platforma Demnitate și Adevăr
- Tudor Deliu, Partidul Liberal Democrat din R. Moldova
- Igor Dodon, Adunarea cetățenilor
- Violeta Ivanov, Partidul Politic „Șor”
- Maia Sandu, Partidul Acțiune și Solidaritate
- Octavian Țîcu, Partidul Unității Naționale
- Dorin Chirtoacă, Mișcăea Politică UNIREA.