Procurorul general nu a venit la audierile organizate de deputați, însă le-a expediat raportul privind investigarea fraudei bancare. DOCUMENTUL INTEGRAL

Invitat la audieri în Parlament ca să povestească despre progresele înregistrate în desfășurarea anchetei în dosarul „frauda bancară”, procurorul general Alexandr Stoianoglo nu s-a prezentat vineri, 20 august, în fața deputaților, însă le-a expediat parlamentarilor un raport în acest sens.
În documentul care conține patru pagini Stoianoglo vorbește, în principal, despre gradul de executare a acțiunilor/ subacțiunilor prevăzute de mecanismul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. Potrivit autorului, nota Procuraturii conține datele pentru perioada 1 ianuarie 2021 – 19 august 2021.
Documentul integral remis de procurorul general, la Parlament:




Raportul urmează să fie analizat în cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități. Ulterior, deputații vor reveni în ședință pentru a adopta o hotărâre pe marginea documentului.