MAEIE va fi reorganizat în MAE. Parlamentul va examina proiectul pentru modificarea structurii Guvernului
Parlamentul, care se va convoca joi, 1 februarie, în sesiunea ordinară de primăvară 2024, urmează să examineze proiectul de hotărâre înaintat de premierul Dorin Recean care prevede modificarea structurii Guvernului. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) va fi reorganizat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Totodată, conform documentului, Biroul pentru integrare europeană din cadrul Cancelariei de Stat urmează să preia funcțiile care se referă la procesul de integrare europeană.
În noua structură va fi introdusă funcția de viceprim-ministru pentru integrare europeană (membru al Executivului fără portofoliu).
„(…) Coordonarea în cadrul Guvernului a procesului de integrare europeană a țării va ține de competența viceprim-ministrului pentru integrare europeană, care va fi asistat în activitatea sa de Biroul pentru integrare europeană. Ulterior, Guvernul va adopta actele necesare pentru reorganizarea ministerului menționat supra, va aduce actele sale în concordanță cu noua structură a Guvernului și va prezenta Parlamentului propuneri privind ajustarea, în acest sens, a legislației în vigoare”, se spune în proiectul de hotărâre semnat de Dorin Recean.
Miercuri, 24 ianuarie, șeful diplomaţiei R. Moldova, Nicu Popescu, și-a anunțat demisia după doi ani și jumătate petrecuți în fruntea Ministerului de Externe.
„Am îndeplinit cu succes obiectivele de politică externă stabilite împreună cu doamna președintă Maia Sandu la începutul acestui mandat și la această etapă am nevoie de o pauză. În același timp, vă asigur că voi continua să contribui la eforturile doamnei președinte Maia Sandu și a echipei de guvernare de a duce R. Moldova în Uniunea Europeană și de a asigura în continuu pacea, stabilitatea și calmul în țara noastră”, a accentuat Nicu Popescu.
Fotoliul de ministru de Externe al R. Moldova a fost preluat de vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, deputat al partidului de guvernământ și membru al Comisiei politică externă și integrare europeană. Iar Cristina Gherasimov a fost numită în funcția de ministră pentru Afaceri Europene și va conduce Biroul pentru Integrare Europeană, fără a fi constituit un nou minister. Tot ea va fi negociatorul-șef al R. Moldova cu Uniunea Europeană în procesul de aderare la UE.
După numirea lui Mihail Popșoi în calitate de ministru al Afacerilor Externe, funcția de vicepreședinte a Parlamentului va fi ocupată de deputata și vicepreședinta PAS, Doina Gherman.