Inga Grigoriu se adresează și la CSP cu solicitarea de a-l suspenda pe Stoianoglo, după ce PG a anunțat că prima ei sesizare în acest sens a fost expediată către PCCOCS
După ce Procuratura Generală (PG) a anunțat marți că demersul prin care președinta Comisiei parlamentare de anchetă „Laundromat”, Inga Grigoriu, a solicitat suspendarea lui Alexandru Stoianoglo din funcția de procuror general a fost expediat către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), dar nu către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), Girgoriu a anunțat astăzi, 14 aprilie, că a expediat în acest sens un demers și către CSP.
Grigoriu susține că nota informativă emisă de PG pe 13 aprilie „nu este relevantă”.
„Consider că nu sunt relevante nici poziția Procuraturii Generale (de fapt a procurorului general care este vizat în acea sesizare), nici poziția reprezentanților consiliului, care poate să nu coincidă cu opinia organului colegial adoptată în ședință deliberativă. De aceea, trimit o interpelare către CSP pe care, de această data, o fac publică (…)
Procurorul general este protagonistul investigației apărute și de aceea este vital clarificarea stării de fapt și, nu exclud, posibil chiar și în favoarea sa. Suspendarea din funcția de procuror general a domnului Alexandru Stoianoglo pe durata examinării prezentei sesizări în conformitate cu articolul 78 aliniatul (2) litera a) din Codul muncii o consider o etapă indespensabilă a unei investigații sub toate aspectele, completă și obiectivă. Dacă procurorul general își va exercita mandatul pe perioada investigației, aceasta va fi lipsită de credibilitate și va afecta în continuare imaginea Procuraturii.”, a spus Grigoriu într-o postare pe Facebook.
Marți, 13 aprilie, reprezentanții PG au venit cu o reacție după ce președinta Comisiei parlamentare de anchetă „Laundromat”, Inga Grigoriu, a solicitat suspendarea lui Alexandru Stoianoglo din funcția de procuror general și desemnarea unui procuror care să-l cerceteze penal pe Stoianoglo.
Procurorul-șef suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, a declarat anterior că „sunt mai multe motive serioase” pentru care procurorul general, Alexandr Stoianoglo, nu întreprinde nicio acțiune împotriva controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.
Viorel Morari a menționat că, în urma unor cercetări efectuate, a descoperit că există mai multe conexiuni de afaceri între familia șeful Procuraturii Generale (PG), Alexandr Stoionaglo și fostul deputat Veaceaslav Platon, acuzațiile fiind respinse de către PG.