Fratele unui deputat socialist, promovat de PSRM la funcția de director al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal
Secretarul de stat al Ministerului de Interne Cornel Lebedinschi, fratele deputatului socialist Adrian Lebedinschi, este propus de PSRM la funcția de director al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP), pe o perioadă de cinci ani. Președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a înregistrat un proiect de Hotărâre în acest sens.
„În vederea asigurării continuității activității Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, se propune candidatura domnului Lebedinschi Cornel pentru numirea în funcția de director al Centrului. Menționăm că domnul Lebedinschi Cornel întrunește condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcției respective și are toate capacitățile necesare pentru a aduce plus valoare funcției la care urmează a fi numit”, se menționează în Hotărâre.
Conform Legii privind protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal este condus de un director, numit în funcție de Parlament pentru un mandat de 5 ani.
Din 2016 și până în prezent, funcția de director al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a fost deținută de Eduard Raducan, a cărui mandat a expirat.
La 31 iulie 2020, Cornel Lebedinschi, fratele lui Maxim Lebedinschi, secretarul CEC, și al lui Adrian Lebedinschi, deputat socialist, a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne.