Cererea de chemare în judecată depusă de Igor Dodon împotriva Maiei Sandu, trimisă la rejudecare la Judecătoria Chișinău
Magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul declarat de către Igor Dodon și au decis casarea încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 15 noiembrie, prin care s-a decis scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată înaintată de acesta împotriva Maiei Sandu, cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale. Cauza a fost remisă la rejudecare în aceeași instanță.
Judecătorii consideră că scoaterea de pe rol a cererii a fost făcută „din motive neexistente” și că asta „ar afecta nu numai drepturile părților la un proces echitabil dar și încrederea părților în actul justiției, urmând astfel, de înlăturat viciul respectiv de către instanța care a emis încheierea”.
„Se admite recursul declarat de către Igor Dodon, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova prin intermediul lui Nicolae Fomov, reprezentant cu drept de vot consultativ. Se casează încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 15 noiembrie 2020, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Dodon, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova împotriva Maiei Sandu, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, cu remiterea pricinii la rejudecare în aceeași instanță. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii”, se arată în hotărârea Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie.
La 14 noiembrie Igor Dodon a sesizat Judecătoria Chișinău cu examinarea unei cereri de chemare în judecată împotriva Maiei Sandu. În ziua alegerilor, la 15 noiembrie, Judecătoria Chișinău a emis însă o încheiere prin care a decis scoaterea de pe rol a cererii. În aceeași zi încheierea a fost atacată la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, Igor Dodon a cerut admiterea recursului, casarea integrală a încheierii contestate, și trimiterea cauzei spre examinare în fond.